Între două dintre companiile care participă la privatizarea CFR Marfă, respectiv Grupul Feroviar Român şi Transferoviar, se pare că ar exita legături mai mari decât faptul că actizează pe aceeaşi piaţă, cea a trasportului feroviar. Sursa: CODRIN PRISECARU
Astfel, unele informaţii indică faptul că Gruia Stoica (GFR) şi Călin Mitică (Transferoviar) ar fi cumetri, în timp ce altele vorbesc chiar de o relaţie de sânge. Respectiv, cei trei afacerişti din domeniul transportului feroviar ar fi veri. Întrebat de Capital dacă există o legătură de rudenie ori de afaceri între GFR şi ceilalţi doi competitori la licitaţia pentru CFR Marfă, Gruia Stoica a răspuns sec: "Nu există o legătură de rudenie“. Ceea ce ar putea lăsa să se înţeleagă că, totuşi, există (sau au existat) cel puţin relaţii de business (cel mai probabil cu Transferoviar Grup, căci OmniTrax nu are, potrivit propriului site, operaţiuni în afara SUA şi Canada), scrie revista Capital.
Metoda iepurelui?
În lumea licitaţiilor publice din România, "iepurele“ este acea companie care participă la procedură doar pentru a mima existenţa unei competiţii. De cele mai multe ori, firma cu pricina aparţine unor rude, prieteni sau parteneri de afaceri ai concurenţilor şi oferă, desigur, un preţ peste cel al societăţii pe care o ajută să câştige licitaţia.
Au plănuit patronii GFR şi TFG să utilizeze această metodă în cursa pentru CFR Marfă? Greu, dacă nu chiar imposibil de spus. Chiar dacă a fost aşa, americanii de la OmniTrax, despre care nu s-a ştiut până aproape în ultima clipă că ar fi interesaţi de compania românească, le-au cam stricat planurile.
Adepţii teoriilor conspiraţiei spun chiar că de aceea Ministerul Transporturilor ar fi luat decizia, oarecum surprinzătoare şi suspect de rapidă, de a anula procedura, invocând documentaţiile incomplete. Asta deşi, potrivit p