Vizita premierului Ponta în Germania are o semnificaţie deosebită pentru desenarea liniilor de politică externă ale Guvernului USL. În condiţiile în care Franţa, la un an după alegeri, nu reuşeşte să recâştige încrederea propriilor cetăţeni şi nu reuşeşte să-şi repornească economia, Europa pare să funcţioneze cu un singur motor - cel german -  şi cu combustibil rusesc.

În aceste condiţii, România trebuia să reia legăturile politice cu Germania, mai ales că şi Germania trebuia să ţină seama de interesele generate de nivelul foarte ridicat al schimburilor economice cu ţara noastră - aproximativ 20 de miliarde de euro şi de cele aproape 20.000 de societăţi ale investitorilor germani înregistrate în România.

Dupa încheierea Războiului Rece, relaţiile româno-gemane au evoluat destul de rapid. Principalul reper, la acel început de drum,  l-a constituit Tratatul româno-german, pe care l-am semnat, în 1992, cu ministrul de Externe Genscher. Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. O nouă perioadă fastă a constituit-o perioada 2001-2004, în care Germania ne-a sprijinit semnificativ atât în ceea ce priveşte eliminarea vizelor, cât şi în ceea ce priveşte intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. În acea perioadă au început investiţii masive ale capitalului german în România, în special în industria pieselor componente pentru maşini. A urmat o etapă în care relaţiile economice şi cele politice au evoluat pozitiv, fiind marcate negativ doar de situaţia în care în România s-a pus problema înlocuirii lui Traian Băsescu. Miza era legată mai curând de bătălia la nivel european între stânga şi dreapta şi de ocuparea unor poziţii de control la vârful Uniunii. Unele declaraţii ale premierului român au alimentat răceala în relaţiile bilaterale, în ultimele luni.

Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor, la Berlin, că “războiul” politic al declaraţiilor s-a închei