Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pax Germanica?

Publicat in Jurnalul, marți 11 iunie 2013 ·

Vizita premierului Ponta în Germania are o semnificaţie deosebită pentru desenarea liniilor de politică externă ale Guvernului USL. În condiţiile în care Franţa, la un an după alegeri, nu reuşeşte să recâştige încrederea propriilor cetăţeni şi nu reuşeşte să-şi repornească economia, Europa pare să funcţioneze cu un singur motor - cel german -  şi cu combustibil rusesc.

În aceste condiţii, România trebuia să reia legăturile politice cu Germania, mai ales că şi Germania trebuia să ţină seama de interesele generate de nivelul foarte ridicat al schimburilor economice cu ţara noastră - aproximativ 20 de miliarde de euro şi de cele aproape 20.000 de societăţi ale investitorilor germani înregistrate în România.

Dupa încheierea Războiului Rece, relaţiile româno-gemane au evoluat destul de rapid. Principalul reper, la acel început de drum,  l-a constituit Tratatul româno-german, pe care l-am semnat, în 1992, cu ministrul de Externe Genscher. Au trecut mai bine de 20 de ani de atunci. O nouă perioadă fastă a constituit-o perioada 2001-2004, în care Germania ne-a sprijinit semnificativ atât în ceea ce priveşte eliminarea vizelor, cât şi în ceea ce priveşte intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană. În acea perioadă au început investiţii masive ale capitalului german în România, în special în industria pieselor componente pentru maşini. A urmat o etapă în care relaţiile economice şi cele politice au evoluat pozitiv, fiind marcate negativ doar de situaţia în care în România s-a pus problema înlocuirii lui Traian Băsescu. Miza era legată mai curând de bătălia la nivel european între stânga şi dreapta şi de ocuparea unor poziţii de control la vârful Uniunii. Unele declaraţii ale premierului român au alimentat răceala în relaţiile bilaterale, în ultimele luni.

Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor, la Berlin, că “războiul” politic al declaraţiilor s-a închei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 47 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum 38 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 11 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°