Ce va face Adrian Nastase, un pro-european convins, cu greaua mostenire lasata de Ion Iliescu in partid? In timp ce Adrian Nastase negocia cu oficialii Uniunii Europene acreditati la Bucuresti atragerea a cit mai multor fonduri pentru Romania in cadrul programelor RICOP si SAPARD, oamenii premierului (care este si presedinte al PDSR) din judetul Hunedoara puneau la cale inlocuirea statuii lui Mihai Eminescu din centrul municipiului Deva cu cea a lui Petru Groza, seful primului guvern comunist. Aceasta se intimpla alaltaieri. Cu ceva zile mai inainte, la Bruxelles, in timp ce Nastase se straduia sa fie cit mai convingator explicindu-le inaltilor comisari ai UE planurile de reforma economica ale Guvernului, la Focsani, Ion Iliescu tuna si fulgera impotriva finantei mondiale. De undeva din subconstient, o intrebare parca ti se cuibareste in minte: oare ce ii leaga pe acesti oameni fundamental diferiti? Adrian Nastase, trebuie sa remarcam, este politicianul roman care a avut cea mai mare rabdare in privinta carierea sale politice. Nu a provocat crize in partid, desi multi l-ar fi sustinut, a tacut si a indurat atunci cind oricine ar fi ridicat glasul impotriva sefilor, a inghitit in sec atunci cind, parlamentar la Consiliul Europei fiind, era nevoit sa dea staif occidental declaratiilor cu aroma siberiana ale sefului sau de partid etc. Acum, insa, se dovedeste ca rabdarea l-a rasplatit si a cistigat pe masura: a devenit premier si sef al celui mai puternic partid romanesc. Nu exista, cel putin deocamdata, argumente credibile pentru a ne indoi de vederile pro-europene ale actualului premier. Am spune, chiar dimpotriva. PDSR insa, in buna masura, ramine deocamdata un partid de extractie comunista. Baza sa, atit cea electorala cit si cea a activistilor marunti, este o masa amorfa de oameni din toate domeniile si categoriile posibile, dar care au ceva, desi vag definit, in c