Auzim întruna, zi de zi, în dezbaterea publică, repetându-se la nesfârşit, expresii devenite obsesive: investiţii, locuri de muncă, salarii, pensii obişnuite, pensii speciale etc. etc. Toate generând subiecte de nelinişte pentru Guvern, pentru clasa politică, pentru sindicate, pentru presă, pentru întreaga societate.
Sunt subiecte care s-au născut dintr-o realitate. Pentru că acum, în 2010, România are o sumedenie de priorităţi. Şi toate sunt urgente. Ce criterii să fie luate în seamă în alegerea celor mai urgente? Fiindcă e cert: ar fi o eroare gravă să fie deschise o sumedenie de fronturi pentru a satisface toate aceste priorităţi. Pentru că n-ar rezulta altceva decât risipă de bani, de timp şi de eforturi pentru zero rezultate.
Aşa că nu asta este soluţia. Ci cu totul alta: într-o primă fază, să fie puse faţă în faţă, în tabloul bugetului, veniturile şi cheltuielile. Pentru ca şi Guvernul, şi sindicatele, şi populaţia să ştie pe câte venituri se bazează ţara şi care sunt cele mai urgente cheltuieli. În faza a doua urmând a fi luate măsuri pentru creşterea veniturilor bugetare.
Fără îndoială că salariile şi pensiile sunt între primele urgenţe. Motiv pentru care, în 2009 şi în 2010, chiar FMI şi-a călcat pe inimă, pentru întâia dată în istoria sa, şi a acceptat să împartă trei tranşe din împrumutul acordat României între Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor, pentru a nu se produce vreun scurtcircuit în plata salariilor şi pensiilor. Numai că 2010 va fi un an lung, foarte lung. Banii de la FMI încheie un capitol, dar vor urma altele.
În acest an şi în anii următori. De unde vor fi luaţi bani pentru salarii bugetare şi pentru pensii? Şi unele, şi altele depind decisiv de numărul de locuri de muncă din economie. Nu vor fi bani în plus pentru salariile medicilor, profesorilor, lucrătorilor din administraţie dacă nu se in
