Invatamintul romanesc a avut intotdeauna o reputatie buna, fiind cunoscut ca una dintre traditiile puternice ale preaminunatei noastre natii. Mai putin in ultimii 15 ani, cind, treptat, a cazut in derizoriu si mizerie. Recenta greva din sectorul educational de stat sustine ipoteza de fata, mai ales ca ea nu este prima – si probabil nici ultima – dintr-un lung sir de manifestari sociale de acest gen, care au rezolvat prea putin sau, mai bine-zis, mai nimic din problemele sale esentiale.
- Parintii platesc pentru cumpararea de instrumente
Nici in privinta invatamintului muzical lucrurile nu stau mai bine din punct de vedere economic; aria managementului economic o voi lasa insa in seama specialistilor. Cred ca este destul sa specific un singur fapt: dintre scolile de muzica din Bucuresti (in numar de cinci), nici uneia nu i se aloca fonduri suficiente pentru cumpararea de noi instrumente muzicale sau repararea celor vechi; in conditiile date, o parte din banii respectivi provin de la parintii elevilor dispusi sa plateasca un fond scolar anual – situatie elocventa, tipica pentru ceea ce se intimpla in general in sistemul educational de la noi.
Dat fiind faptul ca problemele dascalilor ii intereseaza aproape exclusiv pe cei din tagma respectiva – sau cel putin aceasta concluzie se desprinde din proaspat-incheiata greva – si fiindca mi-am promis sa nu ma refer decit in treacat la chestiunea aceasta pentru a nu fi acuzata de partinire, voi aminti in cele ce urmeaza alte citeva situatii vizind invatamintul muzical primar si gimnazial.
Nici una dintre cele cinci scoli de muzica amintite nu dispun de suficient spatiu pentru a-si desfasura activitatea. Astfel, in cazul Scolii de Muzica si Arte Plastice nr. 2 orele – cite doua pe saptamina pentru instrumentul principal si teoria muzicala – au fost impartite conform unui program de lucru in
