Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Ţăranii din Hânţeşti s-au răsculat a doua oară (FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Peste 100 de săteni s-au pus în faţa tractoarelor care le arau pământurile

Citeşte şi:

Suceava: Bătăi cu furci şi topoare pentru pământ

Ţăranii s-au adunat încă de la primele ore ale dimineţii în faţa Primăriei din Hânţeşti, după care s-au deplasat spre Vârful Câmpului.

Astfel, peste o sută de persoane au plecat să-şi facă singuri dreptate, după ce au aflat că reprezentanţii firmei Agraria Nord ară pământurile pentru care ei au acte de proprietate.

La faţa locului au fost întâmpinaţi de echipajele unei firme private de pază şi protecţie plătite de firma omului de afaceri austriac.

Ţăranii revoltaţi au reuşit să oprească tractoarele din arat după ce s-au pus în faţa lor şi au aruncat cu bolovani.

Oamenii au ameninţat că nu vor părăsi zona până când utilajele nu vor pleca de pe terenul lor şi până când nu vor primi garanţii de la autorităţi în legătură cu punerea în posesie a celor 190 de hectare de teren.

Oamenii au spus că au moştenit acest pământ de la bunici şi că nu renunţă nici într-un caz la el.

„Ăsta e pâmântul meu. Bunicul a muncit pentru el. Cum să vină să mi-l ia austriacul? Noi nu renunţăm la pământ nici morţi”, a spus Apăvăloaie Gheorghe unul dintre ţăranii prezenţi la faţa locului.

Sunt promisiuni că problema se va rezolva săptămâna viitoare

În zonă au fost prezente importante forţe de ordine, jandarmi, poliţişti şi trupe speciale de intervenţie, pregătite să intervină în cazul unui conflict între localnici şi oamenii firmei de pază.

Oamnii s-au îmbrâncit cu jandarmii şi cu agenţii de pază din cauză că aceştia nu le e permiteau să ajungă la tractoare. În încăierare, un agent a folosit spray-ul lacrimogen din dotare asupra unei femei.

Conflictul s-a încheiat după ore bune şi nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°