Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu, americanii și poporul român

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

6 iulie 2012. Presedintele Traian Basescu este suspendat de alianța USL, cu ajutorul unor parlamentari din UDMR si UNPR. Ar fi fost ok dacă, până să se ajungă aici, nu se făceau tot felul de demersuri "anormale" - să le zic ața, fiindcă Curtea Constituțională nu s-a pronunțat sau n-a fost lăsată de noua Putere.

Astăzi a venit iar o reacție din partea SUA. Și, citind-o mi-am amintit de ce tot ne povestea străbunica și bunica în copilărie - cum generațiile lor tot așteptau să vină americanii. Uite că pe vremea noastră au venit, dar ne-am găsit să le trântim poarta în nas! Fiindcă depeșa de azi, după suspendarea președintelui (care nu mai e declarația ambasadorului SUA la București!) spune:

"Suntem preocupați de recentele evenimente din România, aliatul şi partenerul nostru în NATO, care ameninţă echilibrul democratic al puterilor şi subminează instituţiile independente precum justiţia", a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.

Nu, să nu credeți că oamenii de la Washington il plâng pe Băsescu, care oricum pleca acasă la sfarșit de mandat! Dacă americanii erau niște emotivi, nu erau astăzi ceea ce sunt ca nație.

Victor Ponta ne spune că referendumul pentru suspendarea președintelui ne va costa 95 de milioane de lei. Poporul român n-a fost întrebat dacă vrea să se bage la o asemenea cheltuială ca să scape de Traian Băsescu. De altfel, n-am văzut străzile ocupate, aseară, de oameni fericiți, așa, ca la un meci de fotbal victorios.

Realitatea Tv vine parca să tuflească și ea entuziasmul taberei anti-băsescu. Titreaza: Premierul Ponta chemat să dea explicații la Bruxelles, Paris si Berlin. De la Antena 1 aflăm că Băsescu a ajuns la Cotroceni. Cu Loganul. Și că a început campania electorala.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°