Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea

Publicat in Romania Literara, miercuri 11 februarie 2004 ·

Este o onoare pentru mine să citesc în şpalt cartea de debut, ce stă să se tipărească sub oblăduirea, cum spuneţi, a editurii şi revistei Cronica, Iaşi. Semnată de Mihaela Herghiligiu, numele ei fiindu-mi, de la un timp, cunoscut din apariţii în presa literară din provincie şi din Bucureşti, dumneavoastră oferindu-mi cu căldură colegială exemplară, împreună cu manuscrisul, şi o serie de date utile despre tânăra autoare. Titlul, la prima vedere aproape suav, dar cât se poate de adevărat şi în rezonanţă perfectă, dincolo de cuvintele care îl compun cu simplitate, cu materia specială şi temele cărţii. Caligrafia visului, cititorul va constata în curând, este cu siguranţă prima piesă, cristalină şi de rezistenţă, a unei frumoase opere poetice urmând să se zidească în timp. Nefiind, eu, prima, care vrea să dovedească temeinicia bunei afirmări a poetei în peisajul nostru literar, publicarea poeziilor ei, începând cu martie 2003, în Bucovina literară, Cronica, Convorbiri literare, Hyperion, Dacia literară, Viaţa românească, Poesis, ca să enumăr doar câteva din locurile unde a fost primit numele ei cu încredere, după ce s-a prenumărat, cum iarăşi spuneţi, între laureaţii concursului „Porni Luceafărul”, ediţia 2003, îi recunosc, după lectură, talentul şi îi admir curajul de a se fi angajat, luminoasă şi pregătită, la mărturisire în vederea unui destin aparte. Vocaţia ei este studiul teologic, cu toate implicaţiile speciale ce decurg dintr-o asemenea alegere. A absolvit întâi Liceul pedagogic din Suceava, este acum învăţătoare în Grăniceşti, Suceava, şi este studentă la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Numai cine a încercat, şi cu oarecari rezultate, să scrie poezie religioasă ştie cât de greu se ajunge, pe această cale îngustă, la textul veritabil, niciodată trufaş, niciodată împodobit, artisticitatea lui alcătuindu-se din lucruri simple de tot, din mărturisire tot

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 4 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 5 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

VIDEO Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

G4Media acum 6 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League, transmite News.ro. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°