Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forţa Civică şi-a făcut „Guvern alternativă”, la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 14 ianuarie 2013 ·

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a anunţat un candidat unic ARD pentru prezidenţiale

Colegiul Director al Forţei Civice (FC) s-a reunit sâmbătă, la Braşov pentru a dezbate contextul politic actual şi paşii pe care formaţiunea politică îi propune în vederea consolidării dreptei autentice în România şi structurării unei opoziţii coerente şi vocale faţă de actuala putere.

„Forţa Civică va susţine obiectivele asumate în protocolul de constituire a ARD. Chiar dacă aceasta a fost o alianţă electorală, acest protocol nu a fost denunţat de nimeni şi vom susţine în continuare acele obiective asumate: conturarea statului de drept, democraţia, libertatea şi drepturile cetăţeanului şi europenizarea României”, a precizat preşedintele partidului, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Forţa Civică a format la Braşov şi un „Guvern alternativă”, care, deocamdată, nu a fost făcut public. „Nu vor fi 17 posturi, dar calitatea acelor oameni va fi cu mult superioară faţă de ceea ce avem acum. Vom veni cu proiecte politice ce se adresează mediului de afaceri, cu programe pentru îmbunătăţirea standardului de viaţă şi ne vom concentra pe legislaţia referitoare la familie, comunitate, sănătate şi educaţie. Forţa Civică nu va face compromisuri toxice, respectiv cu Puterea, pe seama asigurării unor privilegii mărunte”, a punctat MRU. Acesta a mai precizat că în perioada următoare vor fi continuate discuţiile cu PDL şi PNŢCD, pentru constituirea unei voci puternice a opoziţiei, o opoziţie de necombătut, dar şi pentru posibila desemnare a unui candidat la funcţia de preşedinte al României. „În ceea ce priveşte promovarea unui candidat unic pentru funcţia supremă în stat, Forţa Civică consideră că deja nu mai este timp şi nu vrem ca în cazul ARD, respectiv ca în trei luni să facem minuni. Suntem pregătiţi să oferim un portret şi un ansamblu de calităţi al candidat

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 44 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°