„Piticul“ a fost un antrenor recunoscut pentru metodele sale spartane de pregătire, alergându-şi de multe ori fotbaliştii cu saci de nisip în spinare sau cu greutăţi şi lanţuri legate de glezne. „Piticul“, „T.T.“, „Micul Napoleon“. Pe scurt, Constantin Teaşcă, unul dintre antrenorii de legendă ai fotbalului românesc.
Fostul ziarist şi vicepreşedinte al FRF, Mihai Ionescu, îl caracteriza ca fiind un „personaj pitoresc, controversat, cu un comportament imprevizibil, cu un debit verbal vulcanic, agitat în mişcări, complexat de înălţimea lui, spontan, sclipitor, mereu în căutare de idei noi, întotdeauna greu de convins că n-are dreptate, dar mai ales devotat până la sacrificiu meseriei de antrenor".
Handicapul de a nu fi fost un mare jucător, el activând doar la echipe de categorie inferioară, precum Acvila Giurgiu şi Concordia Ploieşti, l-au făcut să şi renunţe destul de timpuriu la cariera de fotbalist. La 28 de ani a îmbrăcat treningul de antrenor, profesie pe care a început-o de jos, de la juniori. Numit antrenor federal, a condus, în această calitate, echipa naţională la două turnee finale, în Italia (1955) şi Ungaria (1966), obţinând de fiecare dată primul loc în grupă.
Ca antrenor de club n-a fost deloc statornic. Motivul? Pe de o parte, se spune că cerea întotdeauna mai mult decât puteau da fotbaliştii, iar pe de altă parte metodele sale „spartane" îi determinau deseori pe jucători să facă front comun împotriva sa, conflict ce era adesea rezolvat de conducătorii echipelor prin renunţarea la tehnician.
Îşi aştepta jucătorii la ieşirea din cârciumi
Printre metodele sale uzuale se numărau antrenamente cu mingi medicinale şi săculeţi de nisip legaţi de gleznele fotbaliştilor. În afara gazonului, Teaşcă avea deseori obiceiul de a-i aştepta pe „consumatori" cocoţat în pomii din preajma cârciumilor, pentru a realiza flagrant