Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Spaniei a aprobat cel mai auster buget de la revenirea la democraţie, în 1978

Publicat in Jurnalul, vineri 30 martie 2012 ·

Guvernul Spaniei a aprobat cel mai auster buget de la revenirea la democraţie, în 1978Sunt prevăzute îngheţarea salariilor angajaţilor publici şi micşorarea bugetelor ministerelor

Guvernul de la Madrid a aprobat astăzi cel mai auster buget de la revenirea ţării la democraţie, în 1978, în care sunt prevăzute reduceri de cheltuieli şi venituri de peste 27 de miliarde de euro. Proiectul de buget pe 2012 prevede totodată îngheţarea salariilor angajaţilor publici şi diminuarea bugetelor ministerelor. Spania riscă în acest fel o recesiune mai severă, pentru a evita prăbuşirea ţării sub impactul crizei datoriilor.

Cele mai mari reduceri din istoria democraţiei spaniole se materializează, de vineri, în bugetul aprobat de Guvernul conservator. Vicepremierul a subliniat că Spania este într-o situaţie limită în privinţa conturilor publice şi a şomajului, iar obiectivul este un deficit mai mic cu trei puncte şi jumătate, pentru a respecta ţinta stabilită de Bruxelles. Pentru a-şi atinge obiectivele, reducerea de cheltuieli prevăzută în bugetul aprobat vineri este de 27,3 miliarde de euro. „Suntem într-o situaţie limită în privinţa conturilor publice şi a şomajului cu peste 5,3 milioane de oameni fără loc de muncă, astfel încât se cer eforturi foarte mari pentru consolidarea fiscală şi reducerea deficitului, dar şi reforme structurale pentru creşterea economică şi crearea locurilor de muncă”, a spus vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria.

Cresc preţurile la curent electric şi gazeÎntre prevederile decretului se află, în afară de eliminarea facilităţilor fiscale pentru impozitele pe firmele mari, majorarea preţului la curent electric şi la gaz cu 7%, respectiv 5%, măsuri care împreună cu cea a majorării impozitului pe venit au repercusiuni asupra tuturor cetăţenilor. Noile tarife se vor vedea în facturile de lumină şi de gaz, începând

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinte BCE: Pieţele subestimează riscurile geopolitice, în timp ce se apropie alegerile

Mediafax acum 15 minute
"Pieţele subestimează uneori impactul riscurilor geopolitice care există", a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos. Pieţele bursiere au atins niveluri record în acest an, în ciuda faptului că jumătate din populaţia lumi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum o ora
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum 30 minute
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 8 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum o ora
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 9 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Decizia de a trimite sau nu Ucrainei sistemul Patriot este una pur internă a României, susține Mircea Geoană. NATO nu se amestecă

Ziare.com acum 12 ore
O izbândă a Ucrainei în războiul cu Rusia este un lucru bun pentru întreaga planetă, a afirmat, joi, 16 mai, Mircea Geoană. În calitatea sa de secretar general adjunct al NATO, Geoană spune că știe că Ucraina are mare nevoie de sisteme de apărare an

Serbia concesionează fostul sediu al armatei iugoslave firmei ginerelui lui Trump

HotNews acum 7 ore
Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, cu sediul în SUA, aparţinand lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze două clădiri

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°