Îi ştim cu toţii, spectatorii excentrici care intră pe teren pentru a bate palma cu favoriţii, urmaţi de forţele de ordine, grăbite să-şi facă datoria.
Cupa Franţei a fost prilejul unui alt eveniment de acest tip. La meciul Chauray - Lorient (1-5), un spectator a pătruns pe terenul de fotbal şi i-a salutat pe jucători, după care s-a grăbit să plece în tribune. Un steward a pornit în urmărirea lui şi a făcut deliciul celor prezenţi pe stadion ori în faţa televizoarelor.
Lionel Messi a fost felicitat în repetate rânduri de fanii intraţi pe terenul de joc, argentinianul arătându-se amuzat de cele întâmplate.
Una dintre cele mai controversate scene de acest fel s-a petrecut în 2010, la finalul unui meci dintre Birmingham şi Aston Villa (2-1), din cadrul sferturilor Cupei Ligii Angliei, când peste 1.000 de suporteri au invadat terenul de joc.
Fanii lui Arsenal au fost implicaţi în repetate rânduri în astfel de scene. Partide precum Arsenal-Ipswich (3-0), Arsenal - Wigan Athletic (2-0). Carling Cup, au fost prilejul unor momente asemănătoare, când doi spectatori au pătruns pe teren şi au fost puşi la pământ de mai mulţi stewarzi.
Meciul dintre Polonia şi Anglia (Grupa H) din Mondial a fost amânat din cauza ploii torenţiale, însă spectatorii din tribune au avut de ce să se distreze.