Competiţiile dintre meseriaşii anilor 1900 din Bistriţa nu se dădeau cum am fi crezut cu uneltele în mână, ci pe ringul de dans sau cu microfonul în mână potrivit istoricilor locali. Reprezentanţii breslelor, în special cei români, vedeau în activităţile culturale şi artistice cea mai bună metodă de a ieşi în evidenţă.

Reprezentanţii breslelor aveau un cuvânt de spus în orânduirea burgului săsesc

Breslele erau extrem de importante în viaţa oraşului la începutul anilor 1900, vocea lor fiind întotdeauna ascultată de către conducători. Chiar şi unii juzi s-au tras din sânul breslelor.

Astfel, printre breslele existente se numărau cea a croitorilor, curelarilor şi blănarilor, tăbăcarilor, potcovarilor, dogarilor, măcelarilor, pietrarilor, săpunarilor, cizmarilor, olarilor, brutarilor, pictorilor de mobilier, cuţitarilor, aurarilor, dulgherilor sau pălărierilor.

Alături de acestea, odată cu industrializarea, au apărut şi meseriile moderne: tipografi, lucrători în domeniile bancar, farmaceutic sau fotografie. Structura breslelor a fost dizolvată odată cu instaurarea regimului comunist, punându-se capăt organizaţiei profesionale a saşilor care s-a întins pe secole şi chiar s-a extins şi la celelalte etnii.

Steagurile breslelor erau păstrate de toţi meseriaşii, indiferent de etnie în biserică, inclusiv locul ocupat în lăcaşurile de cult depinzând de apartenenţa la o anumită breaslă.

Faima meşterilor bistriţeni a trecut de graniţele Transilvaniei, acest lucru fiind atestat şi de o scrisoare trimisă de voievodul Alexandru Lăpuşneanu conducerii oraşului Bistriţa, în care cerea trimiterea unor ţiglari pricepuţi pentru acoperirea Mănăstirii Slatina. Există, de asemenea, dovezi că un rege al Ungariei ar fi apelat la aurarii bistriţeni.

Activităţile artistice şi culturale, folosite de meseria