Programul Naţional de Screening pentru cancerul de col uterin are mari şanse să nu se aplice. Medicii de familie sunt nemulţumiţi de condiţiile financiare incluse în program Nici n-au trecut bine două zile de când Direcţia de Sănătate Publică anunţa că, până la finele anului, 3.000 de femei din judeţ vor putea să îşi efectueze teste Papanicolau pe gratis, că deja au apărut primele probleme. Medicii de familie, parteneri în derularea acetui proiect, nu se arată prea încântaţi de faptul că trebuie să consiliere pacienţii în afara orelor de program contra unei sume de 3 lei.
Medicii de familie stau pe gânduri
Niculina Rus, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bistriţa, spune că există puţine şanse ca medicii de familie bistriţeni să fie de acord să participe la acest program. „Este un proiect foarte benefic pentru pacientele noastre, dar presupune multă muncă de scriptologie şi mobilizare pentru noi. Toate aceste activităţi, prevăzute în ordinul de aplicare, se desfăşoară în extra- program. Pentru o pacientă pe care o consiliem, o trimitem l aginecolog şi apoi îi facem şi rapoarte, primim 3 lei. La un calcul simplu, 20 de paciente într-o lună înseamnă 60 de lei şi nu facem nimic medical. Probabil că vom refuza să participăm. Vom avea o întâlnire în 6 octombrie şi atunci vom decide”, explică Niculina Rus.
„Tonul programului îl dau medicii de familie”
Gavrilaş Mureşan, medic ginecolog la o clinică privată din Bistriţa, crede că programul naţional este grăbit. „Tonul programului îl dau medicii de familie, pentru că ei trebuie să emită bilete de trimitere pentru paciente. La noi,dacă vin femeiele să îşi facă testul Papanicolau, fără trimitere de la medicul de familie, trebuie să le realizăm contra cost. Fiecare medic ginecolog ar urma să realizeze 300 de testări pe lună”, spune ginecologul.
@N