Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experţii evidenţiază punctele slabe ale laboratoarelor specializate în biosecuritate din SUA

Publicat in Flacara Iasului, marți 26 martie 2013 ·

Un grup de experţi ai Congresului american evidenţiază într-un raport publicat ieri deficienţele în materie de securitate ale laboratoarelor specializate în riscurile legate de bioterorism, avertizând faţă de riscul accidentelor, relatează AFP. O lipsă a supravegherii şi controlului persistă în aceste laboratoare încă din 2009, arată Government Accountability Office (GAO) - organism de audit, de evaluare şi de investigare al Congresului -, evocând data precedentului raport al său asupra acestui subiect. "Aceste deficienţe sunt mai evidente astăzi deoarece au trecut trei ani în care reducerile bugetare actuale i-au forţat să stabilească priorităţi", subliniază GAO. Aceste laboratoare menite să protejeze populaţia faţă de riscurile atacurilor bioteroriste s-au înmulţit în Statele Unite de la atentatele de la 11 Septembrie. Construcţia şi întreţinerea lor sunt constisitoare, dar aceste laboratoare nu au fost elaborate în conformitate cu norme de securitate standardizate la nivel naţional, în pofida problemelor apărute după trimiterea unor scrisori contaminate cu antrax în 2001, care au dus la moartea a cinci persoane în Statele Unite. "GAO a descoperit o lipsă persistentă a normelor comune la nivel naţional pentru elaborarea, construcţia, darea în folosinţă şi operaţiunile laboratoarelor cu un nivel ridicat de restricţie", insistă raportul. "În absenţa anumitor criterii fundamentale, fiecare laborator poate fi astfel elaborat, construit şi întreţinut conform normelor locale. Iar aceasta poate complica evaluarea şi garanţia securităţii, aşa cum am arătat deja în raportul nostru din 2009", continuă GAO. Organismul cere astfel Casei Albe să "asigure evaluări regulate ale cercetării naţionale în materie de biosecuritate şi nevoile sale de dezvoltare" să fie îndeplinite. Un grup de experţi ai Congresului american evidenţiază într-un raport publicat ieri deficienţele în mater

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°