Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„O scrisoare pierdută” a stârnit hohote de râs şi aplauze la scenă deschisă

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 13 martie 2013 ·

Regal actoricesc, luni seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Piesa „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale a stârnit hohote de râs şi aplauze la scenă deschisă.

Pe aceeaşi scenă au urcat nume mari ale teatrului românesc: Marcel Iureş, George Mihăiţă, Marius Florea Vizante, Valentin Teodosiu, artişti care, la finalul spectacolului, au fost aplaudaţi în picioare de public, minute în şir.

Regizorul Alexandru Dabija a reuşit să ne prezinte un alt fel de Caragiale, „O scrisoare pierdută” care şi-a cam pierdut caracterul mitic, dar un Caragiale la fel de actual şi de tăios prin replicile sale.

Decor simplist, cenuşiu

Decorul realizat de Puiu Antemir nu a fost unul amplu, elaborat, cum eram obişnuiţi în alte puneri în scenă ale „scrisorii pierdute”, ci unul simplu, cenuşiu, chiar lipsit de sens, care scoate în evidenţă mai multe personajele din piesă, prin replicile tăioase, fără oprelişti. Asistent decor a fost Răzvan Plăiaşu.

Costumele personajelor, care poartă semnătura Ancăi Răduţă, au fost în tonuri de alb, negru şi gri. Nimic nu lasă să se întrevadă dorinţa de viaţă, de bucurie, însă comicul vine din jocul excepţional al actorilor, mimica şi gestica acestora, care sunt întrerupţi din exerciţiul actoricesc doar de aplauzele spectatorilor.

Distribuţie de excepţie

Distribuţia a fost de excepţie. Nae Caţavencu a fost interpretat fără cusur de actorul Marcel Iureş, care la Festivalul Comediei Româneşti (festCO) a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal, pentru modul genial în care a intrat în pielea personajului Caţavencu. Din dorinţa de a obţine un mandat de deputat, Nae Caţavencu foloseşte scrisorica de amor, în posesia căreia intră la un moment dat, ca obiect de şantaj, chemându-i pe soţii Trahanache, pe rând, la sediul ziarului pe care-l conduce. Agamemnon Dandanache a fost jucat de Geo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 57 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 33 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 13 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 41 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum o ora
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°