Preşedintele Traian Băsescu, alături de soţia sa şi de fiica cea mică, Elena, a asistat, sâmbătă noapte, la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Miercurea Ciuc, scrie Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns în jurul orei 23.45 la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Miercurea Ciuc, el fiind însoţit de soţia sa, Maria, şi de fiica cea mică, Elena.
Slujba de Înviere este oficiată de arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, şi de un sobor de preoţi.
La slujbă participă aproximativ o mie de persoane, acestea urmând să ia lumină adusă de la Mormântul Sfânt din Ierusalim.
Potrivit unor surse neoficiale, preşedintele Traian Băsescu a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă la Castelul Foişor din Sinaia. Preşedintele a ajuns la Sinaia vineri, însoţit de aproximativ 20 de persoane.
Conform unor surse locale, după slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală din Miercurea Ciuc preşedintele Traian Băsescu ar urma să se întoarcă în staţiunea prahoveană Sinaia.
Băsescu şi-a petrecut la Sinaia şi sărbătorile de iarnă, iar anul trecut, de Paşte, acesta s-a aflat în Bucovina.
Preşedintele Traian Băsescu, alături de soţia sa şi de fiica cea mică, Elena, a asistat, sâmbătă noapte, la slujba de Înviere oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Miercurea Ciuc, scrie Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns în jurul orei 23.45 la Catedrala Arhiepiscopală Ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Miercurea Ciuc, el fiind însoţit de soţia sa, Maria, şi de fiica cea mică, Elena.
Slujba de Înviere este oficiată de arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, şi de un sobor de preoţi.
La slujbă participă aproximativ o mie de persoane, acestea urmând să ia lumină adusă de la Mormântul Sfâ