Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Shift aduce un altfel de hip-hop

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Gabriel Mihai Istrate, pe numele de scenă Shift, încearcă să readucă hip-hopul în atenţia publicului prin intermediul unui mesaj pozitiv. La 28 de ani, Shift a lansat single-ul „Pe cuvânt“, un Imn al Copiilor, cântat împreună cu corul de copii Do-Re-Mi, cu care va deschide astăzi concertul dedicat celor mici de ziua lor.

Gabi şi micuţii artişti ai corului Do-Re-Mi pot fi urmăriţi astăzi, de la ora 17.00 în concertul „Viaţa-i chiar frumoasă, pe cuvânt", susţinut la AFI Palace Cotroceni. Povestea lui a început cu mai bine de 12 ani în urmă, când s-a îndrăgostit de hip-hop, pe vremea când încă locuia în Galaţi şi cânta într-o trupă underground, numită Ilogic. „Cred că anturajul m-a determinat să mă îndrept către hip-hop. Din punctul meu de vedere, doar prin hip-hop sau rock poţi transmite un mesaj foarte puternic. Şi cum n-am fost un mare fan al muzicii rock, am ales hip-hopul", declară artistul.

Cu hip-hopul, Gabi „s-a jucat" mai mulţi ani şi pe partea de producţie, făcând parte dintr-o echipă care produce muzică pentru mai mulţi artişti români, printre care şi Puya. După opt ani de locuit în Bucureşti şi trei de când trupa cu care a debutat s-a destrămat, tânărul s-a hotărât să încerce o carieră solo. Şi-a luat numele Shift, despre care spune că înseamnă schimbarea prin care a trecut după ce a renunţat la trupă, şi a lansat câteva piese pe internet, ca să testeze reacţia publicului.

„Ar trebui să fim mai încrezători în locul ăsta"

Debutul propriu-zis a venit însă odată cu apariţia pe piaţă a piesei „Pe cuvânt", o melodie hip-hop cu un mesaj pozitiv despre România. „Mesajul piesei este că ar trebui să fim mai optimişti, mai încrezători în noi şi în ceea ce facem şi mai încrezători în locul ăsta, că până la urmă e casa noastră. Eu cred că nicăieri nu-i ca acasă. De aici ni se trag rădăcinile şi cred că ar trebui să găsim părţile bune pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 24 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°