Aşa cum am văzut, sfârşitul lunii ianuarie aduce în Calendarul Popular al românilor un important ciclu de zile festive închinat lupilor, cunoscut sub numele de Filipii de Iarnă. Interesant este faptul că aceşti Filipi, potrivit cercetărilor făcute de Tudor Pamfile, apar în mentalul popular drept zei ai casei. „Filipii sunt nişte zei ai casei (unu, doi, trei sau chiar şase), nişte penaţi, în onoarea cărora numai femeile măritate sau rămase văduve ţin sărbătoarea.”
Acest lucru nu este deloc întâmplător, deoarece, la 31 ianuarie, Calendarul roman consemna una dintre cele mai importante sărbători: Penetralia. „La romani au fost nişte zei de casă numiţi Penates, care se îngrijau de susţinerea casei, adică de pâinea de toate zilele şi de starea casei şi, ca spirite amicale, apărau unitatea familiei, existenţa întregului, şi aceşti zei se venerau în penus, ce era centrul casei.” (At.M. Marienescu). Astfel, sărbătorile de sorginte dacică dedicate lupului au împrumutat elemente ale mitologie romane, divinităţile autohtone preluând atribuţiile zeilor din panteonul marelui imperiu.
Dar, până pe 31, când vom povesti pe larg despre penaţi şi spaţiile sacre din casele romanilor, să vedem care erau cultele private („sacra privata”) ale Calendarului roman şi cine erau cei care le oficiau.
Superstiţioşi şi atenţi la semne, romanii aveau sacerdoţi care citeau viitorul în măruntaiele animalelor sacrificate (Haruspices), precum şi după zborul şi strigătul păsărilor (Auguri). O altă categorie era aceea a „Salienilor”, preoţi care închinau un dans ritual zeului Marte. Citat de mulţi etnologi drept ipoteză a originii Căluşului românesc, dansul Salilor era condus de o căpetenie Vates, echivalentul vătafului, iar aceştia erau supranumiţi „Colissali”. Alţi sacerdoţi purtau numele de „Augustalii” şi erau grupaţi într-un colegiu consacrat cultulu
