Primul termen din procesul pentru custodia lui Patrick Cioacă s-a consumat rapid, cu o amânare. Instanţa Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a hotărât, ieri, să dea un nou termen în acest caz, fixat pentru data de 3 martie. Motivele pentru care s-a luat această decizie par hilare, însă sunt cât se poate de legale. Magistraţii au constatat că lipsea Elodia Ghinescu (foto medalion), avocata dispărută în urmă cu peste cinci luni. „Nu a fost procedura îndeplinită, întrucât mama copilului nu s-a prezentat la termen. S-a dispus acordarea unui nou termen şi citarea Elodiei Ghinescu din nou, de data aceasta printr-un ziar cu tiraj naţional”, ne-a declarat Alina Stoian, preşedintele Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov. Aceasta nu a fost singura cauză. Stoian a precizat că reprezentantul legal al familiei Ghinescu, părinţii Elodiei, a depus în instanţă o cerere de intervenţie în interes propriu şi dispunerea custodiei către această familie.
Totodată, soţul avocatei dispărute, poliţistul Cristian Cioacă (foto), a cerut un nou termen pentru alegerea unui apărător legal, deşi toată lumea ştie că avocatul lui este Florentin Sorescu, cel care l-a apărat şi în procesul intentat de procurori DIICOT pentru spargerea căsuţei poştale electronice a soţiei sale.
Procesul a fost deschis de Direcţia Generală de Asistenţă Socială Braşov, în calitate de reclamant, privind acordarea custodiei copilului. Procedura de dare în plasament s-a declanşat în momentul în care Cioacă a fost arestat, iar procesul nu a fost suspendat deoarece tatăl copilului nu a cerut acest lucru după eliberare, el dorind ca fiul său să fie încredinţat sorei sale din Piteşti, până la finalizarea anchetei legate de dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Primul termen din procesul pentru custodia lui Patrick Cioacă s-a consumat rapid, cu o amânare. Instanţa Tribunalului pentru Mino