După întâlnirea cu Traian Băsescu, Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, i-a vizitat şi pe Crin Antonescu şi Victor Ponta Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Trimis în România în inspecţie, Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat american, Hillary Clinton, s-a oprit prima dată la sediul de campanie al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Gordon a fost însoţit de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, iar Băsescu a fost asistat de foştii săi consilieri prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu, Bogdan Mănoiu şi Bogdan Oprea. La intrarea în biroul preşedintelui suspendat, ambasadorul SUA l-a întrebat ce mai face iar acesta i-a răspuns: "Nu aşa de bine. Încă nu mi-am recăpătat biroul".
Crin Antonescu, de 3 ori bucuros să-l întâlnească pe Gordon
Palatul Cotroceni a fost următoarea destinaţie a lui Philip Gordon. La începutul întâlnirii cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, asistentul secretarului de stat american a declarat că SUA urmăresc "cu atenţie" ce se întâmplă la Bucureşti. "Ne pasă de democraţia din România şi facem tot ce se poate pentru a susţine statul de drept şi suntem preocupaţi de această situaţie", a completat Gordon. La rândul său, Crin Antonescu a ţinut să-i repete de trei ori, într-o singură frază, lui Gordon că "este bucuros" că a venit la Bucureşti, "pentru clarificări".
Întâlnirea cu Victor Ponta, fără poze, dar cu proteste
Ultima întâlnire pe agenda asistentului secretarului de stat american a avut loc la Palatul Victoria cu premierul Victor Ponta. Deşi, iniţial, staff-ul Guvernului i-a anunţat pe jurnalişti că pot avea oportunităţi de imagine la începutul întâlnirii, discuţia s-a purtat cu uşile închise. În timpul discuţiilor, în faţa Guvernului un grup de aproximativ 30 de protestatari cereau demisia premierului.
Spre seară, într-o întâlnire cu câţiva reprezentanţi ai presei, Gordon a spus