Ion Ţiriac jr (32 de ani) şi Ileana Lazariuc (27 de ani) s-au căsătorit miercuri, la Monte Carlo, unde familia deţine o proprietate. Cei doi au preferat o ceremonie discretă, la care au participat doar câteva persoane, membri ai familiei şi prieteni apropiaţi. Pentru că Ileana Lazariuc este însărcinată în luna a şasea, cununia religioasă şi nunta vor avea loc după ce va naşte, în luna iulie.
Ileana şi Ion Ţiriac jr. mai au împreună un băieţel, Ion Alexandru, în vârstă de un an. Ion Ţiriac jr. este fiul miliardarului Ion Ţiriac. După o relaţie de şapte ani, cu o întrerupere de câteva luni, cei doi au hotărât să-şi legalizeze legătura în Principatul Monaco, unde familia Ţiriac deţine o proprietate.
Fiul fostului tenismenului român se află deja de câteva săptămâni la Monte Carlo, alături de proaspăta soţie şi de fiul lor. Cei doi soţi locuiesc, în cea mai mare parte a timpului, la Paris.
Preferă ceremoniile secrete
Alexandru Ţiriac, primul copil al lui Ion Ion, s-a născut în martie 2008, în capitala Franţei. Micuţul a fost botezat însă la o biserică din Bucureşti şi, din nou, Ileana şi Ion Ion au jucat cartea discreţiei totale.
La ceremonia religioasă au fost prezenţi doar membrii celor două familii. Naşii micuţului Alexandru au fost medicul Dana Safta (o prietenă a familiei Ţiriac) şi Karim, fratele mai mic al lui Ion Ion.
Petrecerea, la care au participat aproximativ 100 de invitaţi, a avut loc la Club Residence, unul dintre selecte restaurante din Bucureşti.
Alexandru Ţiriac este primul nepot al omului de afaceri Ion Ţiriac, a cărui avere este estimată astăzi la 1,2 miliarde de dolari, după pierderile cauzate de criza financiară.
Nuntă aşteptată
Deşi formează un cuplu de multă vreme, Ileana Lazariuc şi Ion Ion au avut parte de câteva mome