Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a amânat ieri procesul fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, acuzat de corupţie. Instanţa a admis solicitările avocaţilor inculpaţilor ce au susţinut în sala de judecată că au nevoie de timp pentru a studia dosarul.
Următorul termen, când magistraţii ar trebui să-i audieze pe inculpaţi, va avea loc pe 7 ianuarie. Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare de prima instanţa a Curţii Supreme în luna iulie. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi Lucian Fenechiu, precum şi omul de afaceri Bogdan Damian. Trei foşti directori ai SISEE, Ioan Turbatu, Petru Marghidan şi Petru Andronache au primit şi ei pedepse grele. Primii doi câte şase ani, iar ultimul şapte ani de închisoare.
Importanţa raportului a cărui legalitate va fi stabilită de judecătorii ieşeni reiese şi din cuantumul daunelor pe care inculpaţii ar trebui să-l plătească, potrivit primei sentinţe: 6,3 milioane de lei. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inculpaţii ar fi fost implicaţi la începutul anilor 2000 în mai multe trasformatoare vechi între firmele lui Fenechiu şi SISEE. Cea din urmă unitate ar fi achiziţionat bunurile la suprapreţ şi în urma unor licitaţii ilegale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a amânat ieri procesul fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, acuzat de corupţie. Instanţa a admis solicitările avocaţilor inculpaţilor ce au susţinut în sala de judecată că au nevoie de timp pentru a studia dosarul.
Următorul termen, când magistraţii ar trebui să-i audieze pe inculpaţi, va avea loc pe 7 ianuarie. Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare de prima instanţa a Curţii Supreme în luna iulie. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi Lucian Fenechiu, precum şi omul de afaceri Bogdan Damian. Trei foşti directori ai SISEE, Ioan Turbatu, Petru Marghidan ş