Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şerban Foarţă: „Involuntar sau nu, toţi scriitorii intră-n rezonanţă unii cu alţii, îşi dau replica, re-scriu”

Publicat in Romania Literara, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Ce amintiri din copilărie revin cu pregnanţă în memoria dvs. afectivă? Aveţi amintiri „scandaloase”, greu de mărturisit?

„Stoluri, stoluri trec prin minte/ Dulci iluzii. Amintiri/ Ţârâiesc încet ca greieri/ Printre negre, vechi zidiri.” Ce-aş mai putea, oare, să adaug? Că, trecând în regim cromatic, amintirile, să zicem, sunt dispuse ca benzile, pe discul lui Newton, colorate, – şi că ele, prin rotaţie, ar da alb. În principiu, bineînţeles; căci, în fapt, albul ăsta este un soi de cenuşiu. Cu anii, lumina amintirilor se-ncenuşează: „Iar timpul creşten urma mea... mă-ntunec!” Rămâne o pâclă indiviză de intermitente senzaţii şi impresii... Am o memorie foarte bună, cred, dar peste cea, aşa-zicând, de ordin epic (şi făcând abstracţie,-n ocurenţă, de aceea care pare că-i a noastră, nefiind decât a celorlalţi, indusă nouă ulterior), se suprapune una neclară, indistinctă, ca a percepţiilor lui Leibniz, ce-aduc „cu murmurul confuz pe care-l aud cei ce apropie- se de ţărmul mării”. (Discours de Métaphysique). – În sfârşit, cine nu are amintiri de ordin anevoie avuabil, privind misterul fiziologic, arcanele sexuale, mai cu seamă, care ne bântuie copilăria: tentaţii voyeuriste, vagi practici solitare, inexplicabile erecţii, exoniroze, echivocuri şi confuzie. Nu am văzuto niciodată goală pe-o verişoară mai în vârstă, şi ce n-aş fi făcut so văd?! Şi excitaţia până la durere, pe la 8-9 ani, în faţa sexului unui coleg, în buda şcolii, fără a şti, nici el, nici eu, ce-ar trebui să facem mai departe. Sau crevasa dintre sânii albi şi ampli ai unei tinere subrete, care, eu prefăcându-mă bolnav, îmi aducea un ceai medicinal şi, aplecându-se,-ntr-o doară, deasupra patului meu cald, mă făcea bolnav într-adevăr... Şi câte alte „jocuri inocente” ale anişorilor dintâi!

Există anumiţi scriitori care au prezidat formarea dvs. intelectuală, mentori, dascăli ce v-au ma

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Presa de stat: Echipele de salvare ar fi găsit epava elicopterului. Autorităţile nu au confirmat informaţia

Mediafax acum 24 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 39 minute
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 4 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°