Ce amintiri din copilărie revin cu pregnanţă în memoria dvs. afectivă? Aveţi amintiri „scandaloase”, greu de mărturisit?

„Stoluri, stoluri trec prin minte/ Dulci iluzii. Amintiri/ Ţârâiesc încet ca greieri/ Printre negre, vechi zidiri.” Ce-aş mai putea, oare, să adaug? Că, trecând în regim cromatic, amintirile, să zicem, sunt dispuse ca benzile, pe discul lui Newton, colorate, – şi că ele, prin rotaţie, ar da alb. În principiu, bineînţeles; căci, în fapt, albul ăsta este un soi de cenuşiu. Cu anii, lumina amintirilor se-ncenuşează: „Iar timpul creşten urma mea... mă-ntunec!” Rămâne o pâclă indiviză de intermitente senzaţii şi impresii... Am o memorie foarte bună, cred, dar peste cea, aşa-zicând, de ordin epic (şi făcând abstracţie,-n ocurenţă, de aceea care pare că-i a noastră, nefiind decât a celorlalţi, indusă nouă ulterior), se suprapune una neclară, indistinctă, ca a percepţiilor lui Leibniz, ce-aduc „cu murmurul confuz pe care-l aud cei ce apropie- se de ţărmul mării”. (Discours de Métaphysique). – În sfârşit, cine nu are amintiri de ordin anevoie avuabil, privind misterul fiziologic, arcanele sexuale, mai cu seamă, care ne bântuie copilăria: tentaţii voyeuriste, vagi practici solitare, inexplicabile erecţii, exoniroze, echivocuri şi confuzie. Nu am văzuto niciodată goală pe-o verişoară mai în vârstă, şi ce n-aş fi făcut so văd?! Şi excitaţia până la durere, pe la 8-9 ani, în faţa sexului unui coleg, în buda şcolii, fără a şti, nici el, nici eu, ce-ar trebui să facem mai departe. Sau crevasa dintre sânii albi şi ampli ai unei tinere subrete, care, eu prefăcându-mă bolnav, îmi aducea un ceai medicinal şi, aplecându-se,-ntr-o doară, deasupra patului meu cald, mă făcea bolnav într-adevăr... Şi câte alte „jocuri inocente” ale anişorilor dintâi!

Există anumiţi scriitori care au prezidat formarea dvs. intelectuală, mentori, dascăli ce v-au ma