În staţiunea harghiteană Bradul se va inaugura astăzi o tabără destinată, conform declaraţiilor administratorului, tinerilor pe care părinţii vor să-i pedepsească trimiţându-i, în În staţiunea harghiteană Bradul se va inaugura astăzi o tabără destinată, conform declaraţiilor administratorului, tinerilor pe care părinţii vor să-i pedepsească trimiţându-i, în vacanţă, la muncă O afacere care poate friza penalul, dat fiind faptul că poate conduce la exploatarea unor copii prin muncă, se derulează, începând de astăzi şi până pe 25 iulie, în localitatea Topliţa din judeţul Harghita. La "Tabăra de Muncă Silnică şi Pedepsire", care se pretinde o premieră în România prin ineditul ei, părinţii sunt invitaţi să-şi trimită copiii să muncească opt ore pe zi, sub paza unor "gardieni". La schimb, copiii ar urma să primească cazare şi masă gratuite 10 zile, atât cât au voie să stea în "tabără". Cei interesaţi de o astfel de "distracţie" în Tabăra de Muncă Silnică şi Pedepsire din Harghita sau care vor să-şi trimită doar copiii sunt anunţaţi că vor fi cazaţi fie într-un camping, fie într-o cabană unde există un restaurant, piscină în aer liber cu apă termală şi club. În schimbul acestor facilităţi, tinerii şi nu numai trebuie să vopsească garduri, să sape şanţuri sau să muncească în bucătăria taberei. "Ne aşteptăm ca părinţii să fie receptivi" Administratorul Taberei de Muncă Silnică şi Pedepsire din Harghita, Edward Chirlacopschi, ne-a declarat, senin, că acest proiect a fost gândit special pentru disciplinarea tinerilor. "Ne aşteptăm ca părinţii să fie receptivi la oferta noastră, cu atât mai mult cu cât singurele cheltuieli sunt cele cu transportul. Cazarea şi masa sunt gratuite. Practic, tinerii îşi vor plăti aceste cheltuieli prin muncile pe care le vor presta aici, la solicitarea noastră", ne-a mărturisit Chirlacopschi. Programul de "relaxare" pentru cei care vin să-şi pet