După ce în această seară s-au stabilit regii filmului în 2012, iată că a venit momentul ca şi Liga I să beneficieze de Oscarurile sale.
Surprinzând momente pline de dramatism, lacrimi, scufundări, controverse şi cât mai puţine gesturi fair-play, prima astfel de ediţie de care beneficiază campionatul nostru va rămâne, cu siguranţă, în memoria publicului. Aveţi mai jos câştigătorii şi reacţiile acestora după aflarea deciziei.
OSCAR 2012 – Liga I
# CEL MAI BUN FILM
Câştigător: “Craiova, zâmbet uitat”
Motivaţie: Acţiunea a surprins dispariţia de pe toate scenele fotbalistice din România a Universităţii Craiova. A fost un film complet, încheiat cu tragerea cortinei definitiv, semifalimentarea patronatului şi plecarea tuturor jucătorilor.
Notă IMDBb: 9.91/10
Declaraţie: “Mă bucură distincţia asta, care arată că Mircea Sandu şi Mitică Dragomir mai au câteva săptămâni sau maxim doi ani în fruntea fotbalului românesc” – Adrian Mititelu.
# CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL
Câştigător: “Gigi Becali” pentru rolul din “Deszăpezirea”
Motivaţie: A arătat că poate trece uşor de la comedia prestată în funcţia de (antrenor) patron al Stelei la un rol de faţadă tragică.
Declaraţie: “Eu sunt un om bătrân, am dat 20.000 euro ca să-mi aducă statuieta acasă, dar atunci când vine vorba de oameni iau 200 de lopeţi, 200 de tiruri de alimente, 200 de utilaje şi 200 de televiziuni. Pentru că de ce?! eu sunt europarlamentar, n-am nevoie de publicitate, pentru ei, să mai apară” – Gigi Becali
# CEA MAI BUNĂ ECHIPĂ ÎN ROL SECUNDAR
Câştigător: Poli Timişoara
Motivaţie: Ani la rând pe locul secund, iar acum în liga secundă.
Declaraţie: “Să vadă Sepsi că Poli Timişoara nu aduce doar prejudicii, ci şi distincţii” – Marian Iancu.
# CEA MAI BUNĂ REVENIRE
Câştigător: Cristi Borcea pentru interpret