Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul preşedinte din Chile: 30 de miliarde de dolari, pagubele provocate de seism

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 martie 2010 ·

Noul preşedinte al statului Chile, Sebastian Pinera, a evaluat ieri la 30 de miliarde de dolari (22 de miliarde de euro) pagubele produse de cutremurul şi valul tsunami din 27 februarie, relatează AFP.

Sebastian Pinera, în vârstă de 60 de ani, a anunţat un "efort enorm de austeritate" pentru reconstrucţie. Guvernul va "realoca unele resurse de la bugetul naţional", va apela la "economiile sale din străinătate" şi va solicita credite internaţionale.

"Este adevărat că Chile este o ţară mai săracă decât cu câteva săptămâni înaintea catastrofei", atât din punct de vedere uman, cât şi material, a precizat Pinera a cărei ceremonii de învestire de joi a fost perturbată de noi replici seismice puternice.

Noul şel al statului a precizat că peste 500 de chiliene şi chilieni şi-au pierdut viaţa, însă numărul va creşte deoarece sunt mulţi morţi care nu au fost încă identificaţi şi multe persoane dispărute.

Potrivit ultimului bilanţ bilanţ oficial al seismului cu magnitudinea 8,8 şi a tsunamiului ce i-a urmat, jumătate de milion de locuinţe au fost distruse sau avariate grav.

"Nu avem o estimare definitivă", dar catastrofa a avut un "impact gigantic", a declarat Pinera.

El a evocat "mai multe zeci de miliarde de dolari", apoi "circa 30 de miliarde de dolari" pagubele aduse patrimoniului naţional, incluzând infrastructură, şcoli, spitale, aparat productiv, locuinţe.

"Trebuie întâi să facem un enorm efort de austeritate în cheltuielile publice şi să reorientăm resursele din zone neprioritare spre reconstrucţie", a anunţat el, fără a preciza ce sectoare vor fi sacrificate.

Pinera a mai spus că vor fi folosite "cu prudenţă" rezervele obţinute în timpul "anilor bogaţi", adăugând că preţul cuprului "a rămas din fericire ferm, ceea ce va furniza resurse adiţionale în vederea reconstrucţiei". Chile este primul producător de cupru la n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 24 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°