Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gardul de la blocurile sociale de pe strada Horea nu va fi demolat

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 7 octombrie 2013 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Consiliul Naţional (CNCD) pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr.141 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care primarul municipiului Baia Mare a obţinut anularea amenzii în valoare de 6.000 de lei emisă de CNCD pentru ridicarea gardului de la blocurile sociale aflate în patrimoniul municipalităţii.

Prin decizia dată, Înalta Curte de Casaţie modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, ca nefondată. Sentinţa este irevocabilă şi prevede menţinerea amenzii date de CNCD, care a fost achitată de edil în anul 2011. Primarul Cătălin Cherecheş respectă decizia instanţei şi nu va demola gardul ridicat la blocurile sociale, al cărui rost este să protejeze copiii de circulaţia intensă de pe carosabilul care se află în imediata apropiere.

Aici, înainte ca gardul să fie construit, au avut loc mai multe accidente mortale, ale căror victime au fost copii.

„Noi respectăm decizia instanţei, o înţelegem şi cred că s-au împăcat într-un final ambele părţi. Eu am plătit acea amendă de 6.000 de lei de la început, iar acest gard nu va fi demolat. Avem inclusiv o decizie a instanţei care certifică faptul că gardul a fost construit legal şi cred că în acest moment lucrurile sunt clare: amenda a fost plătită, iar gardul rămâne în picioare. Să fie sănătoşi cei de la CNCD cu acei 6.000 de lei, să aibă din ce să îşi cumpere fotolii luxoase şi flori. În rest, cu proiectul de integrare a romilor vom merge mai departe aşa cum noi vom considera la nivelul administraţiei publice locale. Nu considerăm că acest gard ar produce discriminare. Le mulţumim celor de la CNCD pentru recomandări, dar nu vom demola acest gard. Respectăm de

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum o ora
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 5 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Vaslui: Două femei au MURIT după ce au intrat cu mașina într-un copac

Gandul acum 10 minute
Un accident teribil a avut loc în județul Vaslui, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac. În autoturism se aflau două femei, iar ambele au decedat în urma impactului. Tânăra care a pierdut controlul volanului era chelneriţă la un restaurant

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 2 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 7 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Lupte grele în regiunea ucraineană Harkov, după ce ruşii au intensificat atacurile

Mediafax acum 3 ore
Ruşii şi-au intensificat atacurile în regiunea Harkov, au declarat, sâmbătă, autorităţile ucrainene. Armata ucraineană a arătat că au fost trimise întăriri în regiune pentru a ajuta la stabilizarea poziţiilor de apărare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°