Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele din invatamant au stabilit calendarul grevelor (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, vineri 31 octombrie 2008 ·

Sindicatele din educatie au stabilit calendarul protestelor, informeaza NewsIn. Pe 3 si 10 noiembrie vor fi greve de avertisment, iar pe 18 noiembrie - greva generala, din cauza masurilor luate de guvern impotriva punerii in aplicare imediata a legii de majorare a salariilor din invatamant.

Pe 3 noiembrie, vor face greva de avertisment, timp de doua ore, sindicalistii din Federatia "Spiru Haret", care au anuntat ca nu vor renunta la proteste, in ciuda apelului lansat de seful statului, Traian Basescu, privind amanarea protestelor pana in decembrie.

Pe 10 noiembrie, au programata greva de avertisment Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Federatia Educatiei Nationale si Federatia Nationala Sindicala "Alma Mater". Aceasta din urma a decis, in cursul diminetii de vineri, sa se solidarizeze cu celelalte federatii, in conditiile in care "Alma Mater" reprezinta cadrele didactice din imvatamantul universitar, iar joi anuntasera proteste doar sindicalistii din preuniversitar.

Daca nu se va trece la aplicarea imediata a legii privind majorarea salariilor, cadrele didactice vor intra in greva generala, pe 18 noiembrie.

Presedintele Traian Basescu a facut joi un apel la liderii sindicali sa amane pana in decembrie miscarile de protest, atragandu-le atentia ca momentul ales nu este unul bun, dat fiind ca pe 30 noiembrie sunt programate alegerile parlamentare. "Fac un apel la centralele sindicale pe care sunt gata sa-l dublez cu discutii, care sa le garanteze sindicatelor ca urmatorul guvern va fi disponibil sa discute pe tema reformelor contra bani ", a spus Basescu.

Legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice, aprobata de parlament si promulgata de presedintele Traian Basescu, a fost publicata, marti, 28 octombrie, in Monitorul Oficial. In aceeasi zi, guvernul a adoptat, prin ordonanta de urgenta, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 48 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Protest la Guvern: Zeci de ANGAJAȚI ai premierului Marcel Ciolacu cer salarii mai mari

Gandul acum 28 minute
Zeci de angajați ai Guvernului au ieșit în stradă luni după-amiază. Nemulțumirile lor sunt salariile mici și faptul că trebuie să suplinească și posturile lăsate libere. Liderul de sindicat Noni Iordache spune că salariul la ora actuală este de 5.00

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 36 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 12 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 12 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Ministerul Sănătății, în căutare de echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară. De ce fel de aparatură este nevoie

Ziare.com acum 20 minute
Secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară au nevoie de noi echipamente, iar Ministerul Sănătăţii intenţionează să le cumpere și a lansat un proces de consultare a pieţei. "Specialitatea ATI reprezintă un domeniu de importanţă majoră în s

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°