Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, autorul atacurilor în care au murit 77 de persoane acum un an, a ‘eşuat’ în tentativa sa de a schimba societatea norvegiană, a declarat, duminică, premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, relatează AFP.
‘Bomba şi gloanţele (lui Breivik) vizau schimbarea Norvegiei. Poporul norvegian a răspuns prin îmbrăţişarea valorilor noastre. Ucigaşul a eşuat, poporul a câştigat’, a declarat Jens Stoltenberg la Oslo, în timpul unei ceremonii de comemorare a atacurilor de anul trecut.
Profitând de carenţele din securitate, Breivik a parcat o camionetă în care era o bombă de aproape o tonă chiar lângă turnul de 17 etaje unde se află biroul premierului norvegian. Acesta din urmă se afla la reşedinţa sa oficială în momentul exploziei.
După atentatul cu bombă în care au murit opt persoane, Breivik a deschis focul la o reuniune a tinerilor laburişti aflaţi într-o tabără pe insula Utoeya, făcând alte 69 de victime, majoritatea adolescenţi.
Extremistul, în vârstă de 33 de ani, susţine că a comis atacurile pentru a-şi proteja ţara faţă de ‘invazia musulmană’ şi a explicat că i-a ales ca victime pe laburişti pentru că politica lor de imigraţie facilitează, potrivit acestuia, societatea multiculturală pe care o urăşte.
La rândul său laburist, Jens Stoltenberg a început duminică ceremonia de comemorare depunând o jerbă de flori în apropierea locului unde a fost comis atentatul cu bombă.
Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, autorul atacurilor în care au murit 77 de persoane acum un an, a ‘eşuat’ în tentativa sa de a schimba societatea norvegiană, a declarat, duminică, premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, relatează AFP.
‘Bomba şi gloanţele (lui Breivik) vizau schimbarea Norvegiei. Poporul norvegian a răspuns prin îmbrăţişarea valorilor noastre. Ucigaşul a eşuat, poporul a câştigat’, a declarat Je