Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul nu vrea legi suplimentare pentru alegerile prezidentiale

Publicat in Romania Libera, joi 2 aprilie 2009 ·

Premierul Emil Boc spune ca nu a auzit de initiativa social-democratilor privind stabilirea, printr-un act normativ, a unei date fixe la care sa fie organizate alegerile prezidentiale, dar sustine ca nu este nevoie de reglementari suplimentare in domeniu.

"Nu am auzit acest lucru. Avem o lege in vigoare. In acest moment nu cred ca avem nevoie de legi suplimentare. Avem legi in vigoare care ne spun exact cum, ce si cand se pot organiza alegeri in Romania. Nu am avut nevoie nici pana acum de legi in acest domeniu, nu cred ca este nevoie nici acum de altele suplimentare", a declarat, joi, premierul, citat de NewsIn.

Deputatul PSD Adrian Nastase a declarat joi ca a depus, la Senat, initiativa legislativa care stipuleaza ca alegerile prezidentiale pot avea loc doar la finalul mandatului si a spus ca a initiat acest demers pentru Traian Basescu si pentru cei care ar vea sa-l ajute devansand scrutinul.

"Pana acum am crezut cu totii ca este normal sa organizam alegerile atunci cand se termina un mandat. Au aparut in ultima vreme unele persoane care ne sugerau ca, din motive de economie, am putea sa organizam alegerile la jumatatea mandatului, sau cu 6 luni inainte, sau a doua zi dupa ce s-a castigat un mandat sa facem alegeri pentru urmatorii patru ani. Este absurd", a spus, joi, presedintele CN al PSD, Adrian Nastase.

Deputatul social-democrat a aratat ca, in contextul aparitiei acestor ipoteze, a studiat legea electorala si a constatat ca nu exista prevederi care sa impiedice devansarea alegerilor, astfel ca a considerat "util" sa vina cu o precizare in aces sens. "Am ajuns la concluzia ca este util, ca este important sa-i impiedicam pe care care ar avea astfel de ganduri nocturne si de aceea am elaborat aceasta initiativa legislativa care a fost semnata de peste 120 de colegi de la grupurile parlamentare PSDsPC, PNL si UDMR. Ini

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 27 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 27 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Handbal feminin: Gloria Bistriţa pierde finala European League cu Storhamar Handball Elite

News.ro acum 45 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă duminică, la Graz, de formaţia norvegiană Storhamar Handball Elite, scor 29-27 (14-15), în finala European League. Dunărea Brăila a pierdut finala mică după aruncări de la 7 metri. În uralele

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 49 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum o ora
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 5 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°