Dacă unele PUB-uri doar au pus berea la rece, altele vor să-i umple cu premii pe clienţi. Dacă alegeţi să mergeţi pe Faleză, atenţie mare la apă, pentru că Dunărea s-a umflat în ultimele zile.
Aşa cum bine se aude pe mai toate canalele media, aseară a început „Luna bărbaţilor": Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud! O lună plină de fotbal de calitate, o lună în care telecomanda n-ar trebui lăsată pe mâna femeilor, o lună în care - estimează specialiştii - consumul de bere va creşte de 10 ori.
Întrebarea care se citeşte pe buzele celor mai mulţi bărbaţi este acum „Unde vedem meciurile?". Special pentru cei care nu au găsit încă nicio ofertă care să-i satisfacă am luat la picior PUB-urile din oraş.
Videoproiector sau plasmă?
În primul rând, le spunem trebuie spus din start că ofertele „video" se împart în două: plasme mari şi videoproiectoare.
La „Daily Pub", vizavi de Casa Căsătoriilor, iubitorii fotbalului pot savura pe terasă o bere la halbă nefiltrată privind meciurile la un ecran de videoproiector. Numărul locurilor este însă limitat, pentru că terasa este însă destul de mică. „Dacă se plictisesc de fotbal, oamenii pot intra în interior la o partidă de karaoke", spun cei de la Daily Pub.
Videoproiector este şi la „Summertime", pe Faleza Inferioară. Acolo nu au nicio ofertă deosebită. Barmanii de acolo ne asigură însă că au bere pentru toată lumea! La „Nic-Nic" se lucra de zor la ultimele retuşuri, astfel încât microbiştii să aibă toate condiţiile să vadă meciurile.
Mai încolo, la „Valurile Dunării", barmanii spun că îi aşteaptă cu mici şi bere să vadă meciurile de fotbal. Plasmele vor fi instalate în interior.
Dacă vreţi să simţiţi sub scaun unduirea Dunării nu trebuie să rataţi oferta de pe Malnaş. Cel puţin 100 de locuri, două plasme imense, aer curat şi bere Stella Artois şi Leffe la halbă. Prima costă ci