Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 6.000 de familii vor primi alocații de sprijin mai mari

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Familiile care au venituri mici şi mai mult de doi copii vor beneficia de un sprijin financiar mai mare din 2014. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat că alocaţia de sprijin va creşte cu 30%. La nivel de țară, vor beneficia de această majorare peste 500 de mii de copii, spune ministrul. De creșterea cu o treime a acestei alocații se vor bucura peste 6.000 de beneficiari din Vrancea.

Potrivit unei statistici întocmite la nivelul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vrancea după primul trimestru al acestui an, în funcție de tipul familiei (monoparentală sau cu ambii părinți), de nivelul venitului net pe membru de familie și de numărul copiilor, se înregistra următoarea situație:

familie monoparentală cu venitul mediu net pe membru de familie de până la 0,4 ISR (indicatorul social de referinţă) inclusiv, respectiv 200 lei: cu 1 copil, 600 beneficiari; cu 2 copii, 236 beneficiari; cu 3 copii, 94 beneficiari; cu 4 copii și mai mulți, 27 beneficiari. În ceea ce privește familiile monoparentale cu venitul net pe membru de familie cuprins între 0,4 ISR și până la 0,74 ISR, inclusiv, respectiv (200 – 370 lei), erau înregistrate: familii cu 1 copil, 108 beneficiari; 61 beneficiari cu 2 copii; 8 cu trei copii și doi cu patru sau mai mulți copii.

În evidențele AJPIS Vrancea mai figurau, la capitolul familie formată din soț, soție și copii, următorii beneficiari: cei cu venitul mediu net pe membru de familie de până la 0,4 ISR, inclusiv, respectiv 200 lei: 1.316 beneficiari cu 1 copil; 1.724 cu doi copii; 598 cu trei copii și 334 cu patru sau mai mulți copii.

În ce privește familiile cu ambii părinți, dar care au venitul net pe membru de familie cuprins între 0,4 ISR și până la 0,74 ISR, inclusiv (200 – 370 lei), erau: 415 beneficiari cu 1 copil, 405 cu doi copii, 71 cu trei copii și 22 cu 4 sau mai mulți cop

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 53 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 40 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°