Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEPI a strâns 50 mil. euro pentru a cumpăra două malluri şi un teren

Publicat in Capital, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI), cel mai activ investitor imobiliar din România, a anunţat că, datorită cererii puternice, majorarea de capital s-a făcut pentru circa 50 mil. euro, deşi intenţia era pentru 35 mil. euro.

Banii strânşi vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea a trei noi proprietăţi, care vor intra în portofoliul NEPI cel mai probabil înaintea publicării rezultatelor financiare aferente anului 2013.

Achiziţiile vizate, cu o valoare de piaţă totală brută de 170 mil. euro, includ un centru comercial într-un oraş important din România, un teren pentru dezvoltarea unui nou centru commercial regional într-un oraş important din România şi o participaţie într-un centru comercial situat într-o capitală est-europeană.

În 21 noiembrie 2013, NEPI a deschis centrul comercial Shopping City Galaţi, la şase luni de la începerea construcţiei, ridicându-şi astfe suprafaţa de spaţii comerciale aflată în proprietate la peste 200.000 de metri pătraţi, la un pas de a-l detrona pe Iulian Dascălu. Compania a început în octombrie, alături de partenerul său austriac Real 4 You, construcţia Mega Mall de pe fostul teren al fabricii Electroaparataj din cartierul Pantelimon.

După ce a cumpărat participaţia deţinută de Benevo, fond de investiţii controlat de canadianul Michael Topolinski – noul proprietar al Aversa, în cadrul proiectului Vulcan Value Centre, NEPI a anunţat că va începe lucrările de construcţie în ianuarie 2014.

Sud-africanii au mai construit pentru Kaufland patru zone comerciale adiacente unităţilor din Petroşani, Sfântu Gheorghe, Sighişoara şi Alexandria. Până la finalul acestui an, NEPI intenţionează să înceapă construcţia primului mall din Târgu Jiu, cu o suprafaţă de 27.000 mp. Compania deţine deja autorizaţia de construcţie.

Într-o perioadă în care major

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 45 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°