În ultimii 10 ani, numărul intervenţiilor estetice chirurgicale s-a dublat Injecţiile cu botox şi liposucţia au fost cele mai solicitate intervenţii estetice în 2007, arată un raport
În ultimii 10 ani, numărul intervenţiilor estetice chirurgicale s-a dublat
Injecţiile cu botox şi liposucţia au fost cele mai solicitate intervenţii estetice în 2007, arată un raport al Societăţii Americane de Chirurgie Plastică şi Estetică. Potrivit acestuia, anul trecut, în SUA, au fost efectuate peste 11,7 milioane de proceduri de înfrumuseţare, pentru care s-au plătit 13,2 miliarde de dolari. Femeile au reprezentat 91% din pacienţi, cu 10,6 milioane de operaţii estetice.
Raportul Societăţii Americane de Chirurgie Plastică şi Estetică arată că, în ultimii 10 ani, numărul intervenţiilor estetice, cu sau fără chirurgie, a explodat pur şi simplu, înregistrând o creştere cu 114%, în cazul celor chirurgicale, respectiv, cu 754% în cazul celor non-chirurgicale.
Din cele 11,7 milioane de intervenţii, 18% au fost chirurgicale, iar 82% non-chirurgicale, se mai arată în raport. Injecţiile cu botox, pentru îndepărtatea ridurilor, au reprezentat, de departe, cea mai folosită procedură de înfrumuseţare non-chirurgicală, cu 2,77 milioane de proceduri.
Pe de altă parte, liposucţia (aspiraţia grăsimii depuse în anumite părţi ale corpului) a fost cea mai practicată intervenţie chirurgicală estetică, cu mai bine de 500.000 de proceduri efectuate. Alte proceduri de chirurgie estetică au fost mărirea sânilor, înălţarea pleoapelor, abdominoplastia şi micşorarea sânilor.
În ceea ce priveşte procedurile non-chirurgicale, cele mai populare s-au dovedit a fi epilarea cu laser şi regenerarea epidermei, practicată, de asemenea, cu laser.
Bărbaţii preferă injecţiile pentru netezirea ridurilor
Potrivit aceluiaşi raport, femeile au reprezentat 91% din pacienţi