Transformarea fostului Cinematograf Modern în Centrul Cultural Bucovina, menit să asigure nu doar spaţiile necesare desfăşurării multor activităţi cultural-artistice, ci să fie şi sediu pentru instituţiile şi organizaţiile culturale din judeţ, bate pasul pe loc de câteva săptămâni.
Curtea şantierului din centrul Sucevei stă pustie, absolut orice lucrare fiind sistată, deşi vremea era mai mult decât favorabilă, iar reprezentanţii constructorului nici nu mai vin la comandamentele săptămânale organizate la sediul Primăriei Suceava.
Cauza acestei situaţii neobişnuite, în care în plină vară nu se lucrează la un obiectiv important, când altă dată constructorii erau zoriţi să recupereze din întârzieri, o reprezintă lipsa fondurilor necesare susţinerii investiţiei.
Mai exact, lucrările la viitorul Centru Cultural Bucovina au fost “îngheţate”, până când Primăria Suceava va găsi bani să achite datoriile către constructor şi să susţină efectuarea de noi lucrări.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că Centrul Cultural Bucovina a intrat “în conservare”, explicând şi motivele: “Noi acolo suntem parteneri cu Consiliul Judeţean, căruia îi sunt repartizate două-trei etaje din clădire, unul din ele fiind destinat Ansamblului
Valoarea totală a lucrărilor de realizare a Centrului Cultural Bucovina, prin care vor fi asigurate săli de spectacole, de cinema şi de repetiţii pentru artiştii suceveni, pentru trupe de teatru, dar şi spaţii administrative pentru instituţiile culturale din judeţ, se ridică la 13 milioane de lei (130 de miliarde lei vechi).