Se spune despre cei care seamana, rasadesc sau altoiesc cu prinos ca au "mana verde". Ceramista Gherghina Costea are, atunci, "mana alba" pentru ca ridica din caolin, de aproape trei decenii, infiorate gradini lunare.

Artista de o exigenta, de o distinctie si o pasiune care-mi evoca, si fizic, feminitatea experimentatoare a lui Marie Curie, Gherghina Costea elaboreaza, cu continuitate ascendenta, prin ecuatiile ei tehnologice, o poetica minutioasa a fragilitatii vegetalului mineralizat in portelan. Pamantul alb dospeste in atelierul sau de monah-herborist-alchimist ca o mranita pentru orhidei siderale. Caolinul devine, sub stiinta ezoterica a arderilor din propriul cuptor, prototipul pastei imaginative (v. Bachelard). Framantare, modelare, atingere se transforma la Gherghina Costea in gesturi incantatorii pentru forme care surprind ecloziunea, lastarirea, inflorirea. Un lut imaginat ca tesut vegetal trece prin umezeala, prin dexteritatea mainii si prin foc, pentru a incremeni ca lujer al unui vis pur de planta alba, nemuritoare. Portelanul este contrariat in raceala-i sticloasa de apasari, pe memoria lui umeda, ale podului plamei, de turtiri si line turgescente sau de usoare imbratisari rotitoare. Cochilii de muguri, scoici-petala, un regn inedit coraliform, adica acel pasaj insesizabil intre vegetal-mineral-marin-zoologic, s-a instalat ca orizont imaginar al artistei. Roca alburie, cu siliciu si aluminiu a Marelui Deal (Gaoling), are structura divin hexagonala a fagurelui, molecula de apa, divina si ea, care-i da plasticitatea si memoria atingerii. Astfel, caolinul are partitura larga de expresivitate artistica, de la zeama de barbotina la vitrifierea de 1.300?. Lutul alb se inmoaie la apa, dar si la foc. Aceasta supunere gravitationala a moliciunii il ingemaneaza cu vegetalul, cel cu seve si oxidari. Daca viul apei dispare prin coacere, formele arse