Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vier Pfoten: Sterilizarea, mai ieftină decât eutanasierea câinilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Reprezentanţii Vier Pfoten susţin că singura soluţie pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân este controlul reproducerii şi se opun propunerii de eutanasiere, metodă pe care o apreciază costisitoare şi inumană, potrivit Mediafax.

Referitor la metoda controlului reproducerii, Vier Pfoten susţine că aceasta este una lentă, cu efecte care nu se văd instantaneu, dar care este singura viabilă şi avanatajoasă.

Reprezentanţii organizaţiei precizează, într-un comunicat remis, miercuri, că sterilizarea unui câine de talie medie costă aproximativ 20 euro (12 euro medicamentele şi materiale utilizate) şi 8 euro regia.

În schimb, eutanasia unui câine costă 62 de euro.

Organizaţia susţine că în România nu s-a ţinut cont de părerea specialiştilor.

"Statistica arată că în Bucureşti, în anul 2001 erau 90.000 de câini. În perioada 2001- 2007 Administraţia pentru Supravegherea Animalelor - Bucureşti a raportat capturarea şi eutanasia a 108.000 câini dintre care 80% au fost eutanasiaţi, iar 20% revendicaţi. O altă statistică dată publicităţii de către aceeaşi administraţie arată că între 2001-2007 inclusiv, cifra exactă a fost de 144.339 câini eutanasiaţi. Pentru aceasta s-a folosit un buget de 9 milioane de euro. Rezultă că pentru eutanasia unui câine s-au cheltuit peste 60 euro în timp ce o sterilizare costă 20 euro", arată organizaţia.

Aceasta precizează că numeroase studii si tratate, inclusiv concluziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, recomandă aplicarea unui program de control al reproducţiei şi nu adoptarea unei soluţtii "radicale, inumane, scumpe şi total ineficiente".

"Este regretabil că în România, singura soluţie găsită de autorităţi este uciderea câinilor sau ignorarea problemei atâta timp cât aceste rapoarte există de foarte mulţi ani, iar autorităţile au fost informate de către diverse organizaţii internaţionale de p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 44 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 41 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 50 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 34 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 34 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 34 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum o ora
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°