Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenti suspectati ca au transat un om

Publicat in Romania Libera, luni 3 august 2009 ·

Doi tineri, studenti la Facultatea de Medicina si Farmacie din Timisoara, au fost retinuti de politie, fiind suspectati ca au omorat si apoi transat un barbat in varsta de 65 de ani de etnie roma. Crima cu sange rece a fost comisa chiar in caminul facultatii.

Cadavrul transat al unui barbat in varsta de 65 de ani a fost gasit sambata dimineata in portbagajul unei masini parcate in fata unui camin al Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara, principalii suspecti in acest caz fiind doi studenti ai acestei universitati – un tanar in varsta de 20 de ani, din localitatea Hateg, judetul Hunedoara, si o fata de aceeasi varsta, din Ineu, judetul Arad. Urmarit de politie, tanarul, Raul Sergiu Florea, a fost gasit sambata dupa-amiaza. In momentul in care politistii au descins intr-un apartament din Timisoara, avand informatii ca acesta s-ar ascunde acolo, el si-a taiat venele. Tanarul a absolvit cursurile Seminarului Liceal Ortodox din Arad, iar la Medicina a intrat, potrivit bunicului sau, cu nota 9,10.

Cel de-al doilea suspect in acest caz, Carmen Bejan, o tanara in varsta de 20 de ani, studenta in anul al doilea la Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara, s-a predat duminica dimineata politistilor din complexul studentesc din municipiu. Ea fusese data in consemn la frontiera, iar datele sale fusesera transmise tuturor inspectoratelor de politie din tara. Politistii au fost anuntati despre comiterea crimei de catre portarul Caminului 2 Medicina, care a observat doi studenti care carau niste bagaje voluminoase din care curgea sange. "Portarul de la Caminul 2 Medicina a observat doi tineri care carau niste bagaje voluminoase, pe care le-au bagat in portbagajul unui autoturism Mercedes parcat in fata caminului. Apoi a observat niste pete de sange si a sunat la politie. Politistii care s-au deplasat la fata locului au deschis por

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 48 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 35 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 41 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 44 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum o ora
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°