După încă o noapte de ninsori, oraşul arăta ca o mare albă. Oamenii s-au mobilizat şi înarmaţi cu lopeţi au trecut la acţiunea „deszăpezirea".
A nins mult azi noapte şi principalele căi de acces desfundate în cursul zilei de ieri arătau de parcă nici nu s-ar fi intervenit pe ele.
Fiind însă prima zi de lucru din săptămână, oamenii nu s-au descurajat de nămeţii cât casa şi au plecat spre serviciu, nu cu maşinile cum o făceau până acum, ci pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, midibuzele fiind mai aglomerate ca oricând.
CLICK aici pentru imagini
„Am întârziat deja la serviciu, dar nu mai contează. Este o situaţie deosebită şi vor fi înţeles de şefii mei", ne-a spus Tudor Mironică, salariat bugetar la una din instituţiile publice din oraş.
CLICK aici pentru imagini
Străzile din Focşani sunt pline de oameni cu lopeţi în mână, care muncesc din greu să dea zăpada din faţa spaţiilor comerciale, în aşteptarea clienţilor. Trebuie spus că pe trotuare nu se poate circula, zăpada atingând şi un metru, astfel că atât maşinile, cât şi oamenii folosesc aceeaşi cale de acces.
CLICK aici pentru imagini
„Principala noastră grijă este să decongestionăm zonele înzăpezite, astfel încât să se poată face aprovizionarea cu alimente a populaţiei. Nu sunt probleme deosebite la acest moment", ne-a declarat viceprimarul Bogdan Matişan, care a mai precizat că utilajele primăriei stau la dispoziţia ambulanţei şi SMURD-ului, pentru a ajunge la cei care solicită ajutor medical.
CLICK aici pentru imagini
În oraş nu s-au înregistrat deranjamente electrice, nici probleme în alimentarea cu apă sau căldură a populaţiei.
„Atâta vreme cât avem energie electrică, nu vor fi probleme cu apa. Totul este să nu cadă curentul", ne-a declarat Gheorghe Vasilescu, directorul CUP Focşani.