Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 700 de imigranţi salvaţi în cursul nopţii de joi spre vineri în largul Siciliei

Publicat in Romania TV, vineri 25 octombrie 2013 ·

Aproape 700 de refugiaţi au fost salvaţi în Canalul Siciliei în cursul mai multor operaţiuni în noaptea de joi spre vineri, au anunţat autorităţile italiene, în timp ce la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles se discută despre problema imigraţiei clandestine, relatează AFP.

Cel puţin cinci operaţiuni diferite au permis salvarea imigranţilor, printre care se numărau femei şi copii, potrivit Marinei militare, informează Agerpres.

Nava de patrulare "Cigala Fulgosi" a salvat mai întâi un grup de 99 de persoane, dintre care două femei şi 10 minori, care se aflau pe o ambarcaţiune în derivă la circa 185 km sud de mica insulă italiană Lampedusa, se precizează într-un comunicat al Marinei militare italiene.

Corveta militară "Chimera" a salvat la rândul său un alt grup de 219 persoane, dintre care 37 de copii şi 43 de femei, care se aflau, de asemenea, pe o ambarcaţiune în derivă la aproape circa 70 km de insulă, potrivit aceleiaşi surse.

Cele două grupuri au fost transferate pe marea navă amfibie "San Marco", în timp ce celelalte două nave militare şi-au reluat misiunile de patrulare în Canalul Siciliei.

Trei ambarcaţiuni ale pazei de coastă italiene au salvat la rândul lor circa 300 de imigranţi care se aflau la bordul a două ambarcaţiuni distincte, în timp ce un cargo sub pavilion maltez, ''Zaffiri'', a salvat ultimul grup, format din 90 de imigranţi, la circa 200 km sud de Lampedusa, potrivit unui comunicat al pazei de coastă.

AFP precizează că aceste operaţiuni de salvare intervin în condiţiile în care la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles a început o dezbatere pe tema imigraţiei clandestine şi despre modul de a o gestiona, pentru a se evita drame precum cele care s-au soldat, în prima jumătate a lunii octombrie, cu peste 400 de morţi în cursul a două naufragii în largul Lampedusei.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 42 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 21 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum 55 minute
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 4 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum o ora
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°