Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casele din lemn sunt acum eco

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 martie 2009 ·

Noile tehnologii permit ca şi construcţiile din lemn să facă parte din categoria celor ecologice.

Nu e vorba că lemnul masiv ar fi reciclabil, atâta timp cât acest material presupune sacrificarea de copaci, ci faptul că noile linii de producţie permit recuperarea resturilor lemnoase şi transformarea lor în materiale de construcţie performante. Astfel de noi sisteme constructive sunt deja disponibile pe piaţa germană, o piaţă unde standardele ecologice sunt foarte severe.

Producătorii de case din lemn au investit în tehnologii de ultimă oră, care le permit să folosească blocuri şi panouri care par a fi din lemn masiv, când de fapt ele sunt obţinute din resturi. Şi totul cu consum mic de energie şi mai multe beneficii pentru viitorii proprietari.

Astfel de materiale se comportă mult mai bine în timp decât lemnul masiv, devin mai accesibile ca preţ, iar rezultatul final pare să vorbească despre lemn masiv. În plus, grija faţă de mediu este rezolvată de ambele părţi, atât din punct de vedere al fabricării (folosindu-se procedee de reciclare inteligentă), ci şi din punct de vedere al exploatării (în timpul folosirii şi după, o casă din lemn este sănătoasă şi prietenoasă mediului).

ATMOSFERĂ PLĂCUTĂ

Interiorul unei case din lemn este cu totul special. Pe lângă criteriile estetice, noile case din lemn, disponibile la noi prin diferiţi constructori (vezi şi Asociaţia Producătorilor de case din lemn - APROCOR), sunt şi optim dotate cu instalaţii economice şi de calitate. Preţul caselor din lemn a fost şi este accesibil în comparaţie cu cele construite tradiţional, iar recent, studii efectuate în Germania au demostrat că în multe cazuri casele din lemn sunt şi mai sănătoase (dacă sunt respectate toate standardele de calitate), cum sunt cele din imagini fabricate de firma germană Remsmurr.

Noile tehn

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 54 minute
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°