Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele vecine şi-au pierdut apetitul pentru euro. România încă priveşte cu jind la moneda uniunii monetare

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Euro şi-a pierdut strălucirea printre vecinii României, Bulgaria îngheţând pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei ca răspuns la deteriorarea condi­ţiilor economice şi la agravarea crizei din zona euro, iar Polonia anunţând că nu va intra în uniunea monetară până când problemele de aici nu-şi găsesc rezolvare.

În Ungaria, ministrul economiei a atenţionat că ţara sa ar trebui să evite adoptarea euro timp de două decenii şi să-şi întărească economia după modelul propriu.

Premierul Boiko Borisov şi ministrul finanţelor Simeon Djankov au declarat că decizia de a suspenda planurile de aderare la zona euro, un vechi obiectiv pe termen lung al mai multor guvernări de la Sofia, este o consecinţă a deteriorării condiţiilor economice şi incertitudinilor legate de viitorul blocului monetar, alături de schimbarea "decisivă" a opiniei publice din ţară privind adoptarea euro la începutul celui de-al treilea an de austeritate, scrie The Wall Street Journal. Oficialii au subliniat că aderarea la uniunea monetară nu ar mai aduce vreun beneficiu, ci numai costuri.

"Direcţia s-a schimbat în strategia noastră, dar şi în rândul publicului. În prezent, nu văd niciun beneficiu al intrării în zona euro, ci numai costuri. Publicul este îndreptăţit să ştie cine ar avea de salvat pe cine după ce aderăm. Este prea riscant pentru noi şi, în plus, nu este sigur care sunt regulile şi cum vor sta lucrurile peste un an sau doi", a afirmat Djankov.

Borisov crede că temerile guvernului bulgar au fost accentuate de divergenţele tot mai profunde dintre liderii europeni. Unii dintre aceştia susţin eforturile Germaniei de a prioritiza disciplina fiscală în defavoarea creşterii econmice, iar alţii, în principal cei ai ţărilor compleşite de criză, doresc o politică mai expansionistă.

"Sunt sigur că vom asista la o adâncire a divergenţelor din Europa, deoarece multe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 59 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 57 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°