Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sală arhiplină la gala filmelor „Adevărul“

Publicat in Adevarul, duminică 26 octombrie 2008 ·

Ieri seară, de la ora 19.00, cinematograful Patria s-a dovedit neîncăpător pentru bucureştenii care au vizionat gratuit două pelicule din Colecţia Mărgelatu. Locurile din sală au fost ocupate în întregime. Actorii au dat autografe şi au făcut declaraţii spumoase. Iar organizatorii au pus la bătaie filme bune şi popcorn. Evenimentul a debutat la ora 19.15, cu declaraţii în premieră ale actorilor Florin Piersic, Iurie Darie şi George Motoi. Proiecţia filmului „Drumul oaselor”, apărut în 1980, în regia lui Doru Năstase, a început la ora 20.00 şi a fost precedată de un moment inedit.

În întuneric, un loc din spatele sălii a fost luminat brusc şi publicul l-a putut recunoaşte pe Florin Piersic, costumat în

Mărgelatu.

Darie: Sunt fericit de reîntâlnirea cu publicul

Actorul a spus că i se pare incredibilă calitatea mediatizării evenimentului şi a organizării lui. „O bucurie în plus, pe lângă publicul pe care îl ador, este că se află alături de mine artişti şi cascadori dragi mie, precum George Motoi, Iurie Darie, Ioana Pavelescu, cascadorul Adrian Ştefănescu şi regizorul Dinu Cocea”, a declarat, emoţionat, Piersic.

Actorul George Motoi a mărturisit că i se pare „extrem de importantă readucerea acestor filme în faţa publicului de astăzi, pentru că este un bun prilej pentru tineri să intre în contact cu istoria cinematografiei. ”Un prieten mi-a spus: «Filmele voastre sunt ca vinul. Cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai bune!»”, a adăugat Motoi.

”Boier Pană”, emoţionat

Şi Iurie Darie a fost emoţionat, declarând că, după 28 de ani, se priveşte pe ecran şi se critică, însă e extrem de fericit că se întâlneşte cu publicul său.

Szabocs Cseh a spus că acest eveniment reprezintă o dovadă că în film se putea investi în continuare după 1990. „Era singurul sector în care nu se putea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 12 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 10 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 10 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 9 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 9 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 6 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 7 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 11 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°