Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Antonescu a spus că prezenţa mea în Guvern e previzibilă 99%. S-a adăugat şi acel 1%

Publicat in Mediafax, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian scrie duminică, pe blogul său, că liderul liberal Crin Antonescu a declarat că prezenţa sa în viitorul Guvern este previzibilă 99%, dar că între timp s-a adăugat şi acel 1% care lipsea pentru a fi vorba de 100%.

Vosganian aminteşte, pe blog, că vineri, în timpul unei întruniri publice care a avut loc în Aula Bibliotecii Universitare din Iaşi, Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat că prezenţa sa în viitorul Guvern este previzibilă într-o proporţie de 99%, iar întrebat de jurnalişti de ce nu 100%, răspunsul a fost că încă nu a apucat să îl întrebe pe vicepreşedintele PNL.

"În legătură cu speculaţiile apărute în presă privind acest procent - care, altminteri are aspiraţia sa către perfecţiune, precum cubul ciobit din poemul lui Nichita Stănescu - precizez că, scurt timp după aceea, între mine şi Crin Antonescu a avut loc un schimb de mesaje prin care i-am mulţumit pentru cuvintele spuse la adresa mea, ceea ce a adăugat acel 1% care lipsea", mai scrie Varujan Vosganian.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Iaşi, că îi va propune pe Relu Fenechiu şi Varujan Vosganian ca miniştri în viitorul Cabinet Ponta, în cazul în care Uniunea se va afla la guvernare după alegerile din 9 decembrie.

Într-un discurs ţinut la Iaşi în faţa primarilor şi liderilor de organizaţii PSD şi PNL din judeţ, reuniune desfăşurată în aula Bibliotecii Universitare din municipiu, Crin Antonescu i s-a adresat lui Fenechiu spunându-i "domnule ministru".

Antonescu a afirmat că "sută la sută Fenechiu va fi ministru", adăugând că, "în proporţie de 99 la sută", şi Varujan Vosganian se va regăsi în viitorul Guvern Ponta. "Spun 99 la sută, pentru că n-am apucat încă să îl întreb", a precizat preşedintele PNL.

Ulterior, Antonescu a explicat, într-o conferinţă de presă, că are determinarea de a propune în foruri

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°