Liderul PSD Mircea Geoana a declarat, dupa depunerea juramantului de catre Traian Basescu, ca este un moment cu un gust amar, iar discursul acestuia a continut "aceleasi vorbe mari, aceleasi condamnari ale grupurilor de interese care sunt grupate in jurul anturajului domniei sale si a liderilor PDL", transmite NewsIn.
"Este evident un moment care are un gust amar si are un gust amar pentru majoritatea romanilor care ar fi dorit schimbarea in aceste alegeri prezidentiale, si pentru majoritatea care au votat schimbarea si de aceea atmosfera din Parlament a fost una foarte retinuta pentru ca din pacate domnul Basescu incepe un al doilea mandat bazat pe o mare, mare indoiala cu privire la corectitudinea obtinerii acestui mandat. Dincolo de asta, evident, multe cuvinte, cam aceeasi abordare ca la inceputul primului mandat, de aceea pentru majoritatea romanilor cred ca este o zi lipsita de stralucire si cred un moment ratat pentru a avea o adevarata schimbare in aceasta tara", a declarat Geoana.
Liderul PSD a apreciat ca Traian Basescu a folosit " aceleasi vorbe mari, aceleasi condamnari ale grupurilor de interese care astazi sunt grupate in jurul anturajului domniei sale si a liderilor PDL". "Faptul ca adevarata proba a intentiilor reale ale domnului Basescu in al doilea mandat este guvernul Boc III, cu aceeasi ministri discreditati in pozitiile cheie legate de banul public ne arata de fapt ca ne indreptam catre o republica autoritara, dominata de grupuri de interese si dominata de lipsa de transparenta. Din punctul meu de vedere este un moment nefericit pentru Romania", a mai comentat Geoana.
Presedintele Basescu a depus luni, in fata Parlamentului, juramantul. El a sustinut si un discurs in care si-a prezentat prioritatile celui de-al doilea mandat. Liderul PSD Mircea Geoana a declarat, dupa depunerea juramantului de catre Traian Basescu