Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONCLUZIE DUPĂ „TÂRGUL MESERIILOR”: Şcolile profesionale par tentante pentru elevii de a

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 2 aprilie 2012 ·

Nici nu se deschisese oficial Târgul Meseriilor că, deja, zeci de elevi studiau, cu atenţie sau distraţi, ofertele şcolilor cu învăţământ profesional, ce se promovau la Aula Universităţii Transilvania. Ca să-i atragă, directorii şcolilor respective au scos „arsenalul” la înaintare. Unii au venit cu echipa de coafeze ce arătau pe viu ce înseamnă să ştii să-ţi aranjezi cu gust părul.

„Dacă vor să urmeze această cale au foarte mari şanse să se angajeze în salon. Vor învăţa să tună, că vopsească, să aranjeze – tot ce cere această meserie”, a explicat Anişoara Ilea, profesor la Colegiul Tehnic „Transilvania”, care a subliniat că cei care aleg această meserie lucrează „curat, cu lume bună şi vor avea tot timpul bani în buzunar”.

Alte şcoli profesionale au venit cu sculele cu care ar urma să înveţe să lucreze viitorii ucenici. Altele au venit cu hăinuţe sau cu mâncare frumos aranjată în farfurie, pentru a exemplifica ce înseamnă meseria de confecţioner textil sau cea de ospătar. În total, 12 unităţi şcolare s-au prezentat elevilor, la Târgul Meseriilor. „Târgul se adresează primul rând elevilor, absolvenţi de clasa a IX-a. Din toamnă începe activitatea nu numai la şcoala profesională Krondstadt, ci la toate şcolile profesionale, la toate clasele profesionale. Sunt 228 de locuri la Şcoala germană şi 726 de locuri la nivelul judeţului Braşov”, a declarat Dorel Agache, inspector şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov.

Din 7 mai, absolvenţii de clasa a IX-a se pot înscrie la şcoala profesională. Cei care aleg să urmeze o meserie la şcoala profesională vor primi, lunar, o bursă de 200 de lei. În plus, la finalul celor doi ani de şcoală, vor primi certificate ce le atestă competenţele. Nici nu se deschisese oficial Târgul Meseriilor că, deja, zeci de elevi studiau, cu atenţie sau distraţi, ofertele şcolilor cu învăţământ profesional, ce se promovau la

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°