Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lecţie despre sunet: care sunt tehnologiile care fac posibilă lumea aşa cum o ştim acum

Publicat in Adevarul, marți 3 septembrie 2013 ·

Alături de imagine, sunetul este unul dintre cele mai importante purtătoare de informaţii nu numai pentru noi, ci pentru o mulţime de alte fiinţe ce populează Terra. Folosim sunetul pentru calcularea distanţelor, pentru comunicare sau chiar pentru controlul maselor.

Ce este sunetul şi cum se propagă?

Sunetul este o undă mecanică care este o oscilaţie a presiunii transmise printr-un mediu solid, lichid sau gaz, compusă din frecvenţe audibile şi de un nivel de volum suficient de mare pentru a fi auzit.

Frecvenţele audibile pentru noi, oamenii, se află în gama de 20 Hz şi 20.000 Hz, dar niciuna dintre limite nu este bătută în cuie. Cât despre limita superioară, aceasta se reduce odată cu vârsta. Oamenii de ştiinţă au descoperit că auzul începe să sufere modificări începând chiar cu vârste fragede (14-15 ani). Aceştia au emis sunete de frecvenţe înalte, care pentru adulţi sunt inaudibile, dar care îi enervează la culme pe copii.

Cel mai bun prieten al omului aude frecvenţe mai înalte decât noi, dar dacă subwoofer-ul (boxa de bas) de la sistemul audio din living emite sunete cu frecvenţă mai mică de 40 Hz, el va rămâne indiferent.

Sunetul poate fi propagat prin orice formă de materie, dar nu poate trece prin vacuum.

Viteza sunetului

Aceasta nu este o constantă, ca viteza luminii, ci depinde în principal de mediul prin care se propagă. De altfel, materialele sunt catalogate şi după proprietatea fundamentală de propagare a sunetului. Mai mult, viteza sunetului depinde şi de condiţiile ambientale. De pildă, în gaze precum aerul pe care îl respirăm, viteza sunetului depinde şi de temperatură. La nivelul mării şi temperatura de 200C, sunetul se propagă cu viteza de aproximativ 343 m/s (1.230 km/h).

Lucrurile se schimbă dramatic în condiţii de apă dulce, la aceeaşi temperatură, unde viteza sunetului este cu mult mai mare, de 1.482

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°