Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paştele ţiganilor, în satul Zece Prăjini

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 aprilie 2009 ·

În satul ieşean Zece Prăjini, celebru datorită fanfarei cu acelaşi nume, prima zi de joi după Paştele ortodox e motiv de joc şi de voie bună în rândul localnicilor, veniţi din toate colţurile comunei Dagâţa pentru a petrece Joia Verde sau Paştele ţiganilor lăutari. Sursa: Maria Craus

„Odată cu lăsatul serii, oamenii încep să se adune în centrul satului, iar până spre miezul nopţii ridică praful de pe uliţă pe acordurile mu zicanţilor”, se laudă localnicii, mai mult cu gândul la cum era până nu demult. Muzicanţii de acum nu fac parte însă din celebrele fanfare ţigăneşti Zece Prăjini, Ciocârlia, Shavale sau Shucar, care susţin concerte aproape exclusiv peste hotare. „Singura fanfară care e acasă acum e cea a lui Panţâru. Tocmai ce-au venit din Japonia”, spune Lidia, o ţigancă tinerică, cu ochi albaştri.

„Ceea ce vedeţi acum este numai o sfârâială”

Un domn în vârstă, la costum, priveşte circumspect de pe margine. „Joia Verde nu mai are aceeaşi savoare ca altădată”, zice bărbatul. Apoi se recomandă: „Panţâru Jenică este numele meu, şef de formaţie de la 13 ani, fondatorul fanfarei Zece Prăjini”. Văzută prin ochii lăutarului de 70 ani, sărbătoarea de acum e văduvită de conţinut. „Altădată dansau peste tot, pe pajiştea aia pe care o vedeţi în vârf de deal, unde era satul. Veneau căruţe cu vin din toată ţara, dansau în tot satul, vedeai ţigănci îmbrăcate în portul popular, nu mai încăpeau pe tot drumul”, povesteşte nea Jenică, adăugând, cu tristeţe, că tineretul de azi nu mai vrea fanfară.

De altfel, au trecut zece ani de când s-au auzit ultima dată fanfarele în sat. „Ce vedeţi acum e numai o sfârâială. Ultima dată când au cântat fanfarele a fost acum 10 ani, zguduiau satul. Se taxa când cântam aici”, îşi aminteşte fondatorul fanfarei Zece Prăjini. Maşina poliţiei, înconjurată de petrecăreţi În timp ce nea Jenică şi fanfar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 41 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 20 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 30 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 11 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 48 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°