Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierderile Leumi Bank s-au înjumătăţit, la 3 milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 decembrie 2011 ·

Bank Leumi, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare israeliene, a raportat în primele nouă luni pierderi de 12,3 milioane de lei (2,9 mil. euro), la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Filiala locală este singura dintre subsidiarele internaţio­na­le ale grupului israelian care a înregistrat pierderi, afectând rezul­tatul total al acestora.

Pierderea a fost provocată în principal de cheltuielile le­gate de pierderi din credite, care au însumat 32 milioane de şecheli (6,3 mil. euro) în primele nouă luni, fiind totuşi în scădere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Banca s-a confruntat cu pierderi din credite pentru că di­men­siunea redusă nu i-a permis să aibă un portofoliu balan­sat, astfel că banca a fost prinsă de criză într-o poziţie vulnera­bi­lă. Banca are pe site câteva zeci de anunţuri cu bunuri scoa­se la licitaţie pentru că foştii proprietari nu şi-au achitat datoriile.

Leumi funcţionează printr-o reţea de 32 de unităţi care acoperă circa 24 de oraşe. Israelienii au intrat pe piaţa româ­neas­că în 2006, când au preluat fosta Eurom Bank pentru 46 mi­lioa­ne de dolari, dar nu s-a remarcat prin vreo strategie expan­sionistă, menţinând o poziţie discretă pe piaţă.

Acum banca are în plan creşterea portofoliului de clienţi din categoria firmelor mici şi mijlocii şi acordă, evident, o aten­ţie specială clienţilor israelieni care au afaceri în România şi care sunt deserviţi printr-un departament specializat.

Israelienii aduseseră la capitalul băncii locale circa 75 mi­lioa­ne de dolari până la sfârşitul anului trecut, iar lichiditatea subsidiarei este susţinută în prezent printr-o linie de credit de 50 milioane de dolari de la banca-mamă.

La jumătatea acestui an Leumi ocupa locul 28 în clasa­men­tul după active al băncilor locale, cu o cotă de piaţă de 0,3%, în uşoară scădere faţă de a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 27 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 20 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 39 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°